Modelele bizare de pe suprafața Lunii au o explicație

În nopțile senine în care ai admirat astrul tutelar al nopții cu siguranță ai observat că suprafața acestuia există o serie de modele. Iată cum explică cercetătorii acele modele bizare de pe suprafața Lunii.

Modelele luminoase și ondulate, numite vârtejuri lunare, au fost asociate de-a lungul timpului de către oamenii de știință cu câmpurile magnetice localizate. Însă, se pare că acestea pot fi și rezultatul tuburilor subterane de lavă.

Aceste modele despre care vorbim pot fi mult mai bine observate cu ajutorul unui telescop. Asta pentru că la altitudinile mai mari, vârtejurile sunt mai puțin pronunțate decât cele de la altitudini mai mici și, în timp ce fiecare vârtej are un câmp magnetic, există câmpuri magnetice pe Lună care nu au vârtejuri.

„Pentru a dezlega ecuația, a trebuit să afle ce fel de caracteristică geologică produce câmpurile magnetice și de ce magnetismul este atât de puternic”, a declarat Sonia Tikoo de la Universitatea New Brunswich.

Marcel Ciolacu, prima reacție după exit-polluri: „Mulțumesc pentru încredere. Am dus o campanie fără ură și așa voi continua”

Cristian Popescu Piedone, sancționat cu o amendă de 2.000 de lei după ce a raportat un incident la o secție de votare din Giurgiu

În acest sens, cercetătorii au folosit modelarea computerizată, astfel au descoperit că vârtejurile trebuie să fie aproape sau deasupra unui obiect magnetic, aflat în apropierea suprafeței lunare. Tuburile de lavă, care sunt rezultatul activității vulcanice îndelungate, se potrivesc cel mai bine acestei descrieri.

„Aceste formațiuni sunt rezultatul fluxurilor de lavă bazaltică care au lăsat câmpii întunecate de bazalt pe toată suprafața Lunii cu trei și patru miliarde de ani în urmă. Iar asta ar putea explica cum formațiunile subterane au devenit magnetizate – ceva se întâmplă în momentul în care roca Lunii este încălzită la temperaturi de aproximativ 600 grade Celsius, în prezența unui câmp magnetic”, au declarat cercetătorii.

De asemenea, câmpul magnetic lunar ar fi persistat mai mult decât se credea anterior – mai mult de două miliarde de ani. Prin urmare, prezența acestuia ar fi putut coincide cu fluxurile de lavă.