29 ian. 2019 | 13:30

Polonezii care vor să-i învețe pe români să vândă mai bine online

ACTUALITATE
Polonezii care vor să-i învețe pe români să vândă mai bine online

Știm deja că românii sunt amatori de cumpărături online, dar magazinele românești ar putea vinde mai mult, iar acestă companie din Polonia vine în România ca să rezolve asta.

În prezent, abandonarea coșului de cumpărături este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă magazinele online din România, în contextul în care trei sferturi dintre cumpărători nu finalizează comenzile, intenționând să revină ulterior pentru încheierea procesului de achiziție.

În lipsa trimiterii unui simplu reminder personalizat către clienți, majoritatea nu va reveni pentru a finaliza achiziția. Asta înseamnă pierderi semnificative în vânzări pentru retaileri.

Aici intervine ExpertSender, furnizor global de servicii de automatizare a proceselor de marketing pentru ecommerce, ce intră pe piața din România în acest an.

Una dintre soluțiile polonezilor, pentru situația prezentantă mai sus, este trimiterea către clienți de mesaje care conțin recomandări de produse pe baza istoricului lor de navigare (contextualizate), ce pot genera până la 35% din veniturile magazinelor online.

Polonezii bazează spusele pe cifre și-ți spun că un retailer de fashion din Polonia specializat în comercializarea de produse din piele și-a recuperat de 16 ori investiția făcută în marketing.

Obiectivele imediate ale ExpertSender pe piața din România vizează crearea unei rețele de parteneri, prin stabilirea de parteneriate cu agenții (agenții de marketing, agenții de marketing digital, email boutiques, afiliați, publisheri) pentru implementarea soluțiilor ExpertSender și creșterea numărului de clienți.

„În România, lucrăm deja cu magazinul online de fashion Answear.ro. Urmărim extinderea rețelei de parteneri pentru a ajuta magazinele online și retailerii din România să-și maximizeze potențialul de venit cu ajutorul serviciilor personalizate de automatizare a proceselor de marketing”, mai spune Dominik Krzeslak, menționând că serviciile oferite de ExpertSender sunt destinate, cu precădere, companiilor medii și mari.

Compania a fost înființată în 2010 în Plonia și acum are birouri în Franța, Spania, Brazilia, Rusia și China și 100 de angajați. Anual, compania trimite peste 15 miliarde de mesaje de marketing, pentru peste 1.000 de branduri din întreaga lume