12 dec. 2019 | 12:54

Istoria țepelor cu apeluri din străinătate: cum funcționează și de ce să nu suni înapoi

ACTUALITATE
Istoria țepelor cu apeluri din străinătate: cum funcționează și de ce să nu suni înapoi

În ultimul an, apelurile de la numere necunoscute din străinătate s-au înmulțit semnificativ, chiar și în România. Trendul a început însă în urmă cu mulți ani, în Japonia. Important este însă să știi să te ferești.

Din ce în ce mai mulți prieteni au început să se plângă de apeluri scurte, la ore mai mult sau mai puțin neobișnuite, de la numere necunoscute de peste mări și țări. De cele mai multe ori, ești sigur că nu ai călcat în teritoriul cu pricina și nici nu ai vreun prieten acolo, particularități care fac acel telefon și mai ciudat.

În contextul în care avem minute internaționale aparent infinite incluse în abonament sau chiar și pe cartelă, există o tentație foarte mare să suni înapoi și să încerci să afli dacă s-a întâmplat ceva. Nu de alta, dar apelul inițial pe care îl găsești în lista de apeluri nepreluate a durat doar câteva momente și nu ai apucat să răspunzi. Ideal ar fi însă să nu faci acest gest pentru că s-ar putea să te coste scump. 

Înșelătoria Wangiri – de unde au început apelurile necunoscute

frauda apeluri strainatate

Indiferent când ai interacționat pentru prima dată cu aceste apeluri dubioase, cu siguranță ai făcut-o la câțiva ani după ce s-au inventat. În forma lor originală, sunt intitulate Wangiri Scam și pleacă de la premisa că nu stai foarte bine cu curiozitatea. În mod instinctiv, dacă te sună cineva, te gândești că nu ai auzit apelul și ai face tot posibilul să suni înapoi, să afli dacă s-a întâmplat ceva important. Te gândești până și la posibilitatea că cineva apropiat a pățit ceva, i-a fost furat telefonul și te sună de la un necunoscut care a fost suficient de generos încât să-i împrumute smartphone-ul din dotare.

În contextul în care îți petreci o mare parte din zi prin ședințe, la muncă sau la întâlniri, la sfârșitul zilei ai cu siguranță câteva apeluri nepreluate. În funcție de domeniul în care activezi, s-ar putea să vezi un număr necunoscut ca un posibil client care ți-ar putea aduce bani. Din păcate, aproape de fiecare dată, reversul este valabil, iar acel apel te costă bani.

Suni înapoi cu gândul că s-a întâmplat ceva și de fapt ai intrat în contact cu un număr cu suprataxă. În momentul imediat următor, ești forțat de circumstanțe să stai cât mai mult pe linia respectivă. Cu cât stai mai mult pe fir, persoana de la capătul firului, ”combinatorul” se îmbogățește. Dacă ești pe cartelă, apelul se va întrerupe în mod inevitabil după scurt timp de la inițierea sa, se va finaliza în același moment cu creditul tău de pe cartelă. Dacă ești pe abonament însă, nu mai ești la fel de norocos. Vei vedea doar când îți vine factura cât te-a costat experiența ta prin țări străine.

În mod normal, când vezi că ai sunat și nu se întâmplă nimic, închizi apelul și ai încheiat bâlciul. Problema este că șarlatanii au optimizat o rețetă pentru a te forța să continui apelul. Uneori, s-ar putea să ți se promită că ai câștigat un premiu, de obicei în bani și trebuie să stai pe fir pentru a-ți completa datele de contact. Alteori, răbdarea îți este testat în cel mai penibil mod cu putință, printr-o muzică ce nu se va termina niciodată.

Wangiri provine din Japonia, iar termenul înseamnă ”unu și taie”, pe sistemul lasă-l să sune o dată și închide. Aceasta a devenit o combinație internațională de anvergură, cu avertismente pe marginea subiectului în fiecare colț al lumii. Este ca și cum ai suna la 898989000 în anii `90, fără niciun fel de bucurie la capătul firului, doar cu taxa aferentă.

Pe lângă faptul că au fost lansate avertismente pe marginea subiectului în Regatul Unit, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă și Statele Unite, să te protejezi ține de tine. Din momentul în care ai sunat, este vine tă că îți vor pleca banii, iar șansele de a-i recupera sunt infime spre inexistente.

Cum te protejezi de apelurile înșelătoare din țări străine

apeluri numere straine

Problema majoră cu aceste apeluri este că au început să provină dintr-un număr din ce în ce mai mare de teritorii. Nu este ca și cum înveți că trebuie să eviți un anumit prefix de țară și ai rezolvat cazul. Încă din 2018, se înregistrau telefoane din Mauritania, Liberia, Comoros, Chad, din insule din Pacific precum Cook Islands sau Nauru, dar și din țări est-europene aflate în curs de dezvoltare, precum Albania sau Bulgaria. De curând însă, au explodat și apelurile frauduloase din țări înstărite, precum Elveția.

Soluția ca să te protejezi de astfel de apeluri care îți pun în pericol bugetul este să fii cât se poate de precaut atunci când suni înapoi. În 2019, nu este absurd să te aștepți ca cineva să te sune din nou dacă are ceva important de rezolvat cu tine sau, eventual, să-ți scrie un mesaj. Dacă ai căsuța vocală activă, ar trebui să îți lase un mesaj vocal. În cazul în care nu a urmat niciunul dintre acești pași, înseamnă că fie era țară, fie nu își dorea în mod autentic să-l ajuți cu ceva.

În ultimă instanță, dacă cineva te sună insistent de pe un număr și nu apuci niciodată să răspunzi, este foarte probabil să nu fii singurul care se confruntă cu acele apeluri. Ca urmare, efectuează o căutare simplă pe Google pentru acele numere de telefon și parcuge primele 2-3 rezultate. Sunt șanse mari să-ți fie confirmată suspiciunea că a fost o păcăleală.

În cel mai rău caz, dacă viața a ajuns să-ți fie guvernată de apeluri frauduloase pe telefon, nu este absurd să cochetezi cu ideea de a-l schimba și de a fi mai precaut în legătură cu cine îl primește. De cele mai multe ori, cei care efectuează astfel de înșelătorii ți-au luat numărul dintr-o bază de date online, de pe Facebook, Twitter sau altă rețea socială. Fii mai precaut în legătură cu formularele pe care îți tastezi numărul.

În contextul în care sute de milioane de oameni și-au văzut datele personale scăpate pe internet din cauza unor scandaluri de proporții, precum Yahoo, Facebook sau diverse magazine online, nimeni nu este complet protejat. Eventual, la fiecare câteva luni, ar fi bine să-ți tastezi datele într-o pagină web precum Troy Hunt`s Have I Been Pwned pentru a vedea dacă ai căzut victimă unui atac, iar adresa ta de email și parola pe care o mai folosești la zece conturi este disponibilă oricui.

Revenind însă la problema cu apeluri de la numere străine, ai putea să-ți suni operatorul de telefonie și să limitezi valoarea financiară pe care o poți pierde într-un apel telefonic. Această opțiune există în mai multe țări, deși nu sunt sigur dacă o oferă toți operatorii români.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele