iOS 12.1.3, lansat oficial: Ce trebuie să știi despre actualizarea iPhone, Mac și HomePod
Nu toate actualizărie de iOS sunt la fel de relevante. Din acest motiv, update-uri precum cel de iOS 12.1.3 nu a fost însoțit de un comunicat de presă stufos.
În urmă cu câteva ore, Apple a lansat iOS 12.1.3. Actualizarea rezolvă o serie de bug-uri importante și este disponibilă atât pentru dispozitivele cu iOS, cât și pentru Apple TV-urile cu tvOS, Apple Watch-urile cu watchOS și, nu în ultimul rând, HomePod. Boxa inteligentă a celor de la Apple nu este actualizată deseori, dar este bine de știu că gigantul american nu-și neglijează prețiosul gadget.
Ca de obicei, unele probleme soluționate nu sunt foarte grave, dar dacă te-ai confruntat cu ele, s-ar putea să te fi enervat la un moment dat. Una peste alta, acest update ar trebui să-ți transforme experiența utilizării iDevice-ului din dotare într-una mai plăcută.Nu este inclusă nicio funcție complet nouă în update, iar unele soluții vizează doar tablete, în timp ce unele sunt doar pentru telefoane. Mai jos poate fi parcurs în întregime documentul care explică detaliile acestei actualizări.
iOS 12.1.3 include corectări de probleme pentru iPhone și iPad. Această actualizare:
- Corectează o problemă din aplicația Mesaje, care putea afecta derularea pozelor în vizualizarea Detalii
- Rezolvă o problemă care putea cauza apariția unor erori de afișare, de forma unor mici benzi orizontale, în pozele trimise prin intermediul foii de partajare
- Corectează o problemă care putea distorsiona sunetul la utilizarea unor dispozitive externe de intrare audio pe iPad Pro (2018)
- Rezolvă o problemă care putea provoca deconectarea anumitor sisteme CarPlay de la iPhone XR, iPhone XS și iPhone XS Max
De asemenea, această actualizare include corectări de probleme pentru HomePod, cum ar fi:
- Corectează o problemă care putea provoca repornirea HomePod‑ului
- Rezolvă o problemă din cauza căreia Siri putea să înceteze ascultarea comenzilor vocale
Pentru informații despre conținutul de securitate al actualizărilor software Apple, vizitați acest site web: