Intel capitulează. Apple se înțelege cu Qualcomm pentru 5G
Intel capitulează și nu mai încearcă să facă modemuri 5G după ce Apple s-a săturat să aștepte și a căzut la pace cu Qualcomm.
Apple s-a săturat să aștepte ca Intel să livreze modemuri 5G pentru viitorul telefon iPhone și a ales să renunțe la disputele legale cu Qualcomm pentru a intra din nou în parteneriat.
După cum am mai scris, Intel a avut mari probleme în a livra modemuri 5G pentru Apple, iar surse din interiorul companiei din California au declarat că dacă stau după Intel atunci primul iPhone cu conectivitate 5G ar ajunge pe piață abia în 2021, adică la doi ani în urma competiției.
Anunțul Intel, că renunță la producția de modemuri 5G, vine la scurt timp după ce Apple și Qualcomm au declarat că au ajuns la o înțelegere în bătălia legală dintre cele două părți. Qualcomm acuzase Apple că ar fi avut acces la informații confidențiale ale Qualcomm pe care apoi le-a dat celor de la Intel pentru ca aceștia să producă modemuri 4G mai performante.
Când va lansa Apple un iPhone 5G?
Apple a renunțat la furnizorul Qualcomm și a trecut la Intel. Acum s-a ajuns la un punct în care gigantul din California trebuia să se împace cu compania americană Qualcomm pentru a putea lansa un iPhone 5G până nu ar fi prea târziu.
Ca parte a acordului, Apple va plăti o sumă nedezvăluită, iar cele două companii au încheiat un acord la nivel mondial ce este valabil șase ani și ar putea fi prelungit cu încă doi.
Asta înseamă că următoarele șase telefone Apple vor avea tehnologie Qualcomm. Așadar, iPhone-ul din 2020 va avea cu siguranță conectivitate 5G.
Pe de altă parte, Intel s-a scuzat și a zis că nu se fac suficient de mulți bani din acest business și de asta a renunțat la 5G pe telefoane.
„Suntem entuziasmați de 5G, dar nu vedem domeniul modemurilor pe smartphone-uri ca o cale clară pentru profitabilitate și profituri. 5G continuă să fie o prioritate strategică în cadrul Intel, iar echipa noastră a creat un portofoliu valoros de produse wireless și proprietate intelectuală”, a declarat Bob Swan, șeful Intel.