Instagram schimbă regulile jocului, ca să intre în legalitate: ce înseamnă pentru tine
După Facebook, Instagram este cea mai populară rețea socială, dar este departe de a fi perfectă. Din acest motiv, va introduce un set important de schimbări.
Pentru a intra în legalitate și a evita niște amenzi usturătoare, Instagram face eforturi pentru a nu mai permite accesul pe platformă minorilor sub 13 ani. Acea vârstă a fost stabilită de guvernul american printr-o lege intitulată COPPA ca fiind minimă pentru acces la rețele sociale. În consecință, începând cu ziua de ieri, 4 decembrie, trebuie să-ți treci vârsta când îți faci un cont de Instagram. Dacă te autentifici prin intermediul contului de Facebook, data nașterii îți va fi preluată automat de acolo.
Tot în funcție de vârsta utilizatorului, Instagram va personaliza esperiențele la care îți oferă acces pentru ca ceea ce trece prin fața ochilor celor mici să se preteze pentru ei. Un set stufos de setări suplimentare pe partea de securitate și intimitate vor fi de asemenea introduse în săptămânile și lunile care urmează.
Este important de reținut că vârsta și data nașterii nu vor fi dezvăluite urmăritorilor tăi de pe Instagram, în mod implicit. Ține de tine dacă acele informații sunt sensibile sau nu și dacă vrei să le faci publice la un moment dat.
Tot la capitolul schimbări și reducere a stresului cauzat, Instagram va limita un pic interacțiunea prin mesaje directe in-app. De acum înainte, nu vei mai primi mesaje directe decât de la oameni pe care îi urmărești, iar invitațiile în grupuri vor fi limitate tot la ei. În trecut, oricine îți putea trimite mesaje de tip spam prin care să te stresezi să faci click pe anumite linkuri. Această actualizare va ajunge la utilizatori în următoarele săptămâni.
În final, este puțin probabil ca micuții să nu mai mintă atunci când își fac un cont online, dar măcar cei de la Instagram sunt acoperiți din punct de vedere legal, iar asta e cel mai important pentru ei. În plus, dacă oficialii rețelei sociale îți știu vârsta, pot începe să-ți servească reclame la alcool și la alte produse interzise minorilor, câștigând o sursă suplimentară de venit.