TEST Samsung Galaxy A9 – Ce face telefonul-fenomen cu patru camere

ACTUALITATE
TEST Samsung Galaxy A9 - Ce face telefonul-fenomen cu patru camere
Răzvan Băltărețu / PLAYTECH
03 ian. 2019 | 13:05

Până la Galaxy S10, Samsung a lansat câteva telefoane (și a pregătit altele) care să te ajute să-ți faci o idee despre ce vine. Pe listă e și Galaxy A9, un telefon spectaculos prin numărul de camere. Dar livrează și calitate? Asta am încercat să aflu.

[related]

Samsung Galaxy A9 a fost lansat în România la începutul lui noiembrie. Înainte de lansarea oficială, dar și după, toată lumea a vorbit despre camere. Da, sunt patru. Nu, nu le folosește pe toate. Altfel, e un telefon high-end, onorabil pentru un buget mai mic, iar, dacă nu ești interesat de camere, tot își face treaba ca telefon cu Android.

Ca specificații, Samsung a pus pe acest telefon 6 GB de memorie RAM, 128 GB spațiu de stocare (și suport pentru microSD până la 512 GB), un ecran S-AMOLED Full HD+ de 6,3 inci și un Android Oreo cu interfața creată de companie. Nimic de reproșat până aici. Are și mufă pentru căști, filmează și 4K, iar camera de selfie e de 24 megapixeli.

Bateria este de 3.800 mAh – extraordinar de mare, dat fiind că Samsung s-a „zgârcit” cu acumulatori mari în trecut. Are port USB-C și suportă două cartele SIM (pe format nano). Ce-i mai știrbește din calitatea de high-end e procesorul: e un Snapdragon 660 cu opt nuclee pe 14 nanometri. Bine, ar mai fi și versiunea de Android, dar de când a fost lansat până acum am aflat că Samsung pregătea, de fapt, One UI pentru Android Pie și de-aia nu lansa niciun telefon cu Pie.

Samsung Galaxy A9 – Camerele foto (toate patru)

Samsung Galaxy A9 REVIEW-9

Camerele sunt poziționate una sub alta, pe verticală

Prima cameră (și cvasi-utilă): e cea de lângă bliț, are 5 megapixeli cu f/2.2 și e folosită doar pentru măsurarea adâncimii de câmp, astfel încât defocalizarea fundalului să fie mai bună. E folosită în live focus, pentru portrete. N-am simțit vreo îmbunătățire la Samsung Galaxy A9 cu acest senzor față de Galaxy S9 Plus sau Galaxy Note 9. Rezultatele sunt destul de proaste, în majoritatea cadrelor.

A doua cameră (principală): are 24 megapixeli cu f/1.7 și e cea clasică, cu o distanță focală de 27 mm (echivalent în format full frame). Pe aceasta o vei folosi, probabil, cel mai des și e cea cu care se deschidă aplicația camerei foto. E și cea mai luminoasă.

A treia cameră (zoom): e un senzor de 10 MP cu f/2.4 și teleobiectiv pentru zoom de 2x. Astfel, obții o distanță focală de 52 mm. Știi deja cum funcționează aceasta, dacă ai mai avut telefoane cu zoom optic. Partea bună e că ajungi „mai aproape” de subiect. Dar nu extraordinar de aproape.

A patra cameră (wide): asta e marea noutate pentru telefoane Samsung – un senzor de 8 MP f/2.4 cu obiectivă ultrawide. Ar avea o distanță focală de 12 mm. În EXIF-ul pozelor de mai jos am văzut că figurează cu 18 mm. Se poate ca informația să nu fie înregistrată bine. Cert e că primești un unghi mai larg de cuprindere, ca să pozezi clădiri, peisaje și ce mai vrei tu ca să intre totul în cadru.

Samsung Galaxy A9 – Telefonul propriu-zis

Samsung Galaxy A9 REVIEW-7

Lista aplicațiilor din telefon

Samsung Galaxy A9 e un telefon foarte bun și dacă nu-ți pasă de partea foto-video. Are hardware onorabil, are un ecran imens (un pic mai mic decât cel de pe Note 9) și e fix ce te-ai aștepta de la un Samsung high-end. Deși are însă design așa cum ne-a obișnuit compania, se simte mai ieftine. E mai mult plastic în el decât într-un model premium și asta s-ar putea să nu fie pe placul tuturor.

Poate fi însă o alternativă bună la Galaxy S9 și Note 9, iar la ecran oricum nu vei sesiza diferența față de un 2K. Are un raport de aspect de 18,5:9 și încă e mai ieftin decât Galaxy S8 Plus (ca să-ți faci o idee pe unde se poziționează A9). Prin camerele foto trebuie însă să se remarce și acolo țintește un pic prea sus și nimerește un pic prea jos.

Samsung Galaxy A9 – „Aparatul” foto

Samsung Galaxy A9 REVIEW-3

Ecranul principal

Partea bună e că un așa telefon, cu atât de multe camere, te provoacă. Am început să folosesc Samsung Galaxy A9 cu ideea de-a trece prin toate camerele foto și de-a vedea care e mai bună. Ideea e că niciuna nu e cea mai bună, iar calitatea per total e bună, dar nu extraordinară sau excepțională.

N-o să scoți din acest telefon ce scoți din Samsung Galaxy Note 9 sau Galaxy S9. E cu una-două trepte mai jos. Dincolo de calitate, telefonul te provoacă să faci poze mai bune, pentru că ai cum.

E extraordinar să ai o cameră wide la îndemână. Sigur, deformează semnificativ verticalele, dar telefonul oferă un mod de-a corecta perspectiva. Mai pierzi din cadru, dar obții o poză ceva mai „dreaptă”. Partea proastă la această cameră e că la f/2.4 devine o povară noaptea. Așa e cazul și cu camera pentru zoom. Sunt bune ziua, nu la fel de bune noaptea. Dar mă așteptam la asta.

Noaptea îți rămâne camera normală, cu cel mai luminos obiectiv, și să speri că telefonul detectează corect scenele. Da, Samsung se laudă cu ceva aptitudini AI și identificare de scene pe acest telefon. Dar de fiecare dată când Galaxy A9 mi-a afișat un „?”, semn că nu recunoaște scena, poza a fost un pic mai proastă decât una în care a recunoscut că-i noapte, că-i peisaj sau că e clădire.

[related]

Samsung Galaxy A9 putea fi mai bun, dacă recunoașterea scenelor era mai bună. Ca optică, tot camera normală rămâne cea mai bună. Celelalte două, poate și din cauza dimensiunilor reduse pe care un obiectiv le poate avea pe un telefon, oferă rezultate mixte și niciodată nu știi sigur cum e poza până n-o vezi pe un ecran mare.

După ce-am folosit Samsung Galaxy A9 în două vacanțe, în diverse situații, sunt mai încrezător că noile telefoane trebuie să se bazeze mai mult pe software decât pe hardware. Atât se poate pe hardware – vedem asta la Samsung, Huawei, Apple, Google. Fizica nu poate fi bătută, dar poate fi ajutată de software. Iar Galaxy A9 suferă la acest capitol, cum ziceam cu scenele.

Rezultatele fotografice pe care le-am obținut, și pe care le poți vedea mai jos, sunt decente, bune pentru cei mai mulți utilizatori. Dacă ești însă mai pretențios, Galaxy A9 încă nu e acolo. Nu-i unde sunt Galaxy S9 sau Note 9 ca performanță. Și, sigur, nu poate fi din rațiuni de preț, dar aș fi preferat mai puțin RAM, ecran mai mic și alte compromisuri, dar o performanță fotografică de high-end-to-flagship.

Samsung Galaxy A9 – Fotografii realizate cu telefonul

Samsung Galaxy A9 normal

Cameră normală ziua

Samsung Galaxy A9 noapte foto normal

Cameră normală noaptea

Samsung Galaxy A9 noapte foto normal culoare lumina

Cameră normală noaptea

Samsung Galaxy A9 live focus

Test de live focus

Samsung Galaxy A9 live focus foto

Test de live focus

Samsung Galaxy A9 landscape foto wide

Samsung Galaxy A9 pe mod wide

Samsung Galaxy A9 foto wide portret

Samsung Galaxy A9 pe mod wide

Samsung Galaxy A9 foto wide necorectat

Wide corectat

Samsung Galaxy A9 pe mod wide

Samsung Galaxy A9 foto wide corectat

Wide corectat

Samsung Galaxy A9 foto peisaj normal

Camera normală

Samsung Galaxy A9 foto peisaj landscape zoom

Camera pentru zoom

Samsung Galaxy A9 foto normal peisaj

Camera normală, ziua

Samsung Galaxy A9 foto normal noapte

Camera normală noaptea

Samsung Galaxy A9 foto normal noapte lumina

Camera normală cu scenă recunoascută ca fiind noapte

Samsung Galaxy A9 foto normal landscape

Camera normală

Samsung Galaxy A9 foto normal detaliu

Detaliu

Samsung Galaxy A9 foto normal culoare noapte

Samsung Galaxy A9 noaptea

Samsung Galaxy A9 foto landscape normal

Camera normală

Samsung Galaxy A9 foto colaj wide corectie

Wide și wide corectat din telefon

Samsung Galaxy A9 foto colaj toate camerele

De la stânga la dreapta: wide, normal, zoom

Samsung Galaxy A9 foto colaj peisaj corectie

Wide și wide corectat din telefon

noapte colaj

Stânga: poza originală. Dreapta: poza cu umbrele deschise cu 100%

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele