Huawei îți promite un telefon 5G la jumătate de preț față de S10 5G
5G nu a ajuns la noi, nici măcar în Europa, dar au început să apară telefoane 5G, însă sunt scumpe. Huawei îți promite telefon 5G mai ieftin.
Samsung Galaxy S10 5G sau LG G8 ThinQ 5G sunt două telefoane cu conectivitate 5G ce pot beneficia de viteza crescută a acestei rețele și pot fi folosite în Coreea de Sud. Totuși, aceste telefoane sunt foarte scumpe, în jur de 1200 de dolari fiecare, iar asta face ca foarte puțini oameni să dea atât de mulți bani doar pentru 5G.
Huawei, al doilea cel mai mare producător de smarpthone-uri din lume, le-a aruncat mânușa celorlalți productori și promite că-ți vinde telefoane cu conectivitate 5G la 600 de dolari, adică la jumătate din prețul actual al unui telefon 5G.
Peter Zhou, chief marketing officer pentru wireless marketing, a declarat într-un interviu că Huawei va vinde telefoane 5G la doar 600 de dolari. „Anul viitor, unii oameni spun că vom putea vedea smartphone-uri 5G la 300 de dolari și eu cred că este foarte posibil”.
Telefoanele 5G trebuie să devină mai ieftine
Prețurile ridicate ale unui astfel de telefon este o barieră în adoptarea la scară mare a noi generații de rețele wireless. Prețul oferit de Huawei și va fi o amenințare serioasă pentru Samsung și Apple, care încă nu a anunțat niciun plan pentru 5G. De fapt, ieri compania a căzut la pace cu Qualcomm și astfel este posibil să aibă un astfel de telefon în 2020.
Avantajul Huawei este lanțul de aprovizionare, conform lui Ben Stanton, analist senior la Canalys: își produce propriile procesoare și propriile modemuri, deci nu trebuie să plătească pe altcineva cum face Qualcomm.
Chiar și fără acest control asupra producției, un alt producător chinez, Xiaomi, plănuiește să aducă un telefon 5G de 600 de euro pe piața din Europa, dar acele telefoane nu vor avea camere la fel de bune, display-uri la fel de calitative și așa mai departe.
Huawei a depășit Apple anul trecut și a ajuns pe locul doi în topul producătorilor de telefoane, în funcție de volum. Însă, adevărata bătălie are loc pe un segment de preț unde Apple nu este prezent, anume 100-400 de dolari, mai ales în piețele în creștere precum Rusia, Indonezia și India.
Deocamdată, Huawei a anunțat un singur telefon 5G, cel pliabil și acela costă o avere, 2300 de euro.