Huawei și 5G, pe agenda NATO: avertismentul transmis de președintele Iohannis
Toată lumea se pregătește de implementarea tehnologiei 5G și nici România nu face excepție. Scandalul în care e implicată compania Huawei, însă, dă cam totul peste cap. La summit-ul NATO s-a vorbit despre aceste riscuri, iar președintele Klaus Iohannis a transmis un avertisment.
România se consultă cu partenerii internaționali atunci când la nivel mondial sunt semne de întrebare legate de corectitudinea politică a unei companii. Așa este și cu Huawei, cel mai mare producător de echipamente 5G. SUA au transmis un avertisment și au insistat că chinezii spionează prin intermediul rețelisticii.
Ar fi, așadar, o problemă de securitate națională – să lași infrastructura telecom pe mâna unei companii care are în spate Guvernul de la Beijing. Problema cu 5G și Huawei a fost discutată și la summit-ul NATO din Londra.
La dineul la care a participat alături de Donald Trump, președintele Klaus Iohannis a transmis un avertisment.
Ce nu trebuie să facă România cu Huawei și 5G
De precizat că României nu i se spune negru pe alb că nu trebuie să lucreze cu Huawei. Dar i se spune cu cine nu trebuie să lucreze și asta reiese din memorandumul semnat deja de cele două țări încă din vară.
La toate condițiile impuse s-ar încadra, sub o formă sau alta, exact chinezii de la Huawei. Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat despre acest lucru la summit-ul NATO din Londra. Șeful statului a confirmat că 5G și expansiunea Chinei în domeniul cibernetic au fost pe ordinea de zi.
Președintele n-a pronunțat numele Huawei, dar abordarea nu prea lasă loc de interpretări.
„(…) devine din ce în ce mai clar că trebuie să legăm abordarea tehnologiei 5G și din punct de vedere al securității naționale, deci, implicit și din punctul de vedere al securității NATO. Este un proces care nu este finalizat prin decizie, dar faptul că mereu se reia discuția arată că această preocupare există și ea este una reală. Odată ce introducem 5G, această chestiune devine vitală, fiindcă 5G nu înseamnă o telefonie mai performantă sau un smartphone mai performant. 5G este gândit să intre în toate sferele vieții cotidiene, a vieții de stat, a comunicării între cetățean și instituții, între instituții, până la urmă și între lucruri – este ceea ce se numește Internetul Lucrurilor. Și atunci impactul, evident, va fi și pe securitate națională și trebuie să ținem cont de aceste lucruri”
Klaus Iohannis, președintele României
Memorandumul SUA-România
Potrivit memorandului semnat în vară între SUA și România, țara noastră trebuie să respecte câteva condiții. Practic, nu vor avea acces companiile care:
- Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat;
- Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă;
- Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente