23 mai 2019 | 16:02

Huawei își face magazin de aplicații, ca să nu mai depindă de Google

ACTUALITATE
Huawei își face magazin de aplicații, ca să nu mai depindă de Google

Google a anunțat că nu va mai face afaceri cu Huawei, iar asta o obligă pe cea de-a doua să găsească soluții, dacă vrea să rămână pe piață.

Compania chineză a fost interzisă în SUA de către președintele Donald Trump. Ulterior, mai multe companii au anunțat că renunță la relațiile comerciale cu Huawei.

Telefoanele Huawei nu vor mai primi suport de la Google. Pe scurt, asta înseamnă că versiunile noi de Android nu vor mai fi disponibile pentru noile modele ale companiei chineze. De asemenea, Huawei va pierde accesul și la magazinul de aplicații de la Google.

Huawei a găsit o soluție pentru această problemă: vine cu propriul magazin din care utilizatorii să poată descărca aplicații, App Gallery. Compania încearcă să convingă mai mulți dezvoltatori să se alăture, potrivit Bloomberg. Aparent, eforturile sale în această direcție datează cel puțin din 2018. Avantajul pentru creatorii de aplicații ar fi fost penetrarea pieței din China, cea mai mare piață de smartphone-uri din lume.

De asemenea, Huawei ar fi dispusă să ofere dividende rețelelor care instalează magazinul său de aplicații pe noile telefoane. Încă nu e clar dacă este vorba numai despre telefoanele companiei chineze sau despre orice noi modele de telefoane.

Ce va face Huawei după ce va înceta colaborarea cu Google

Aplicațiile sunt esența unui smartphone, iar un telefon fără aplicații ar fi complet inutil.

Totuși, provocarea cu care compania chineză se confruntă este una dificilă. Chiar dacă poate convinge dezvoltatorii să creeze suficiente aplicații pentru a avea o ofertă bună în cadrul magazinului său, eforturile Huawei nu se opresc aici. Compania va trebui să reușească să vândă suficient de multe telefoane pentru ca oferirea de actualizări pentru aplicații să fie rentabilă pentru creatori.

E adevărat, procesul va fi unul foarte lung și chinezii vor trebui să facă eforturi mari pentru a rămâne relevanți pe piață.