02 sept. 2019 | 16:47

Google închide un serviciu pe care oricum nimeni nu-l folosea

ACTUALITATE
Google închide un serviciu pe care oricum nimeni nu-l folosea
Răzvan Băltărețu / PLAYTECH

Google a anunțat recent că renunță la una dintre aplicațiile sale, însă cel mai probabil nu va fi o pierdere prea mare pentru cei mai mulți dintre noi.

Începând cu data de 1 septembrie 2020, unul dintre produsele companiei americane va deveni istorie. Totuși, motivele pentru care te-ai plânge de asta sunt puține. E posibil ca nu numai să nu-l fi folosit niciodată, dar probabilitatea ca nici să nu fi auzit de acest serviciu este și ea destul de mare.

Serviciul pe care Google în închide se numește Google Hire și, pe scurt, este o platformă care ajută întreprinderile mici și medii să identifice, evalueze și angajeze cei mai buni candidați pentru posturile disponibile în companii. Odată cu 1 septembrie 2020, serviciul nu va mai fi disponibil pentru utilizatorii săi.

Compania nu a dat un motiv extrem de specific. Susține că a renunțat la acest instrument pentru a se putea concentra mai bine pe alte produse oferite de Google. Utilizatorii serviciului mai au exact un an să-și dea seama cum se pot descurca fără acesta.

Serviciul a fost lansat în 2017 și, potrivit declarațiilor companiei, a fost unul de succes. Totuși, dacă ai în vedere faptul că vrea să închidă proiectul, e posibil să nu fi mers chiar atât de bine precum spune aceasta.

De asemenea, compania a anunțat că nici măcar nu va mai taxa utilizatorii standard și îi va lăsa să folosească serviciul pe gratis. Promite și că aplicația va continua să ruleze foarte bine până în ultima zi, numai că Google nu va mai veni cu versiuni noi pentru aceasta.

La ce alte proiecte a renunțat Google

Google Hire nu este primul proiect pe care compania îl închide anul acesta: ne amintim cu toții de eșecul Google+. De asemenea, în 2018, gigantul tech a mai anunțat renunțarea la alte două servicii importante, cum ar fi aplicația de Inbox sau Allo.

Lista este lungă, iar dacă te interesează poți vedea aici explicații mai ample pentru fiecare produs închis de companie.

În 2018, Google a renunțat la un alt proiect, numit Reply, care te lăsa să trimiță răspunsuri predefinite în conversațiile de pe aplicațiile de mesagerie. Compania nu pare să aibă prea mare dificultate în ceea ce privește oprirea proiectelor în derulare, și pare că o face chiar fără să se consulte cu creatorii acesetora. Cel care s-a ocupat de Reply a anunțat într-o postare pe Twitter cum Google a închis proiectul chiar în ultima sa zi din cadrul companiei.