Cum a ajuns Fortnite cel mai important concurent pentru Netflix
Într-o perioadă în care concurența dintre serviciile de streaming este mai acerbă ca niciodată, cei de la Netflix sunt convinși că gigantul concurează cu Fortnite, mai mult decât cu HBO.
Sunt multe motive pentru care ai putea fi abonat la un serviciu de streaming precum Netflix. Volumul de conținut original este foarte mare și întotdeauna găsești ceva nou de vizionat. Pe de altă parte, din cauza titlurilor exclusive, nu este exclus să fii abonat la mai multe servicii în același timp, precum Netflix, HBO sau PrimeVideo. Partea un pic suspectă a ecuației este însă derivată din faptul că un joc gratuit extrem de popular, precum Fortnite, a ajuns să concureze cu Netflix ca fiind sursa ta principală de divertisment.
Compania Netflix a anunțat în urmă cu câteva zile mărirea prețului la abonament pentru piața din SUA. În aceleași timp, a oferit câteva statistici referitoare la rezultatele financiare pe trimestrul patru. Toate acele informații se regăsesc în forma lor integrală într-un PDF accesibil online destinat investitorilor.
”Suntem în competiție cu și pierdem în fața celor de la Fortnite, mai mult decât în fața HBO.” Fiecare dintre noi are din ce în ce mai puțin timp liber și nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că Netflix se luptă cu Fortnite pentru titlul de principala ta sursă de divertisment.
În contrast cu anii trecuți, Netflix nu mai oferă numărul abonaților săi defalcat pe regiune. În schimb, vorbim de un singur număr la nivel global, iar acela este 139 de milioane de abonați. Într-o manieră surprinzătoare, deși încasările au fost sub așteptări, acea valoare depășește estimare companiei de 137 de milioane de utilizatori pe care o estimase pentru finele lui 2018.
Netflix va genera semnificativ mai mulți bani după cea mai mare creștere a prețului la abonament din istoria serviciului. Sumele respective vor fi investite atât în dezvoltarea de conținut original exclusiv, cât și pentru achiziționarea drepturilor de streaming pentru filme și seriale mai noi sau mai vechi.