Fața mai puțin cunoscută a Dacia: „Mediul economic nu poate crește”
Dacia e cel mai mare producător auto din România. Și acest statut vine cu un bagaj însemnat de alte caracteristici. Despre câteva dintre acestea a vorbit Christophe Dridi, director general Automobile Dacia şi Group Renault România.
Dacia, ca multe alte companii din România, se plânge de lipsa forței de muncă. În încercarea de-a atrage mai mult atenția, Dridi a vorbit despre beneficii și potențial. Șeful Dacia a venit cu câteva observații la conferința Top HR Challenges.
Cum vede șeful Dacia situația din România (cu sau fără forță de muncă)
„România se îndreaptă către industria 4.0 și noi oferim mijloacele necesare”, a afirmat destul de optimist directorul general Automobile Dacia. Conform acestuia, compania face investiții în creșterea capacității de producție, în proiecte noi și echipamente de testare. Grupul Renault, prin Dacia, încearcă și să crească numărul de furnizori locali.
„Sunt investiții care, în 20 de ani de la privatizarea Dacia până în prezent, au ajuns la 3 miliarde de euro. Noi oferim mijloacele necesare, dar, și mai important, ne creăm contextul uman. Digitalizarea dă rezultate doar dacă nivelul de competențe este pe măsură sau chiar mai ridicat. Suntem learning company, iar din 2000 și până în prezent am investit în aproape 9 milioane de ore de formare pentru dezvoltarea competențelor. Educația duală este foarte importantă”.
Christophe Dridi
În ultimii 10 ani, Dacia a reușit să treacă de la statutul de producător pentru România la producător global. Mașinile dezvoltate sub comanda Renault sunt vândute pe piețe puternice din Europa, dar și pe alte continente.
„România este o țară în care industria auto reprezintă 14% din PIB și 26% din exporturi. Pentru mine, înseamnă o bijuterie a economiei românești. Mediul economic nu poate crește în lipsa infrastructurii adecvate. România este o sursă de competență”.
Christophe Dridi
După succes ca Logan și Duster, e așteptată de la companie o mașină electrică. Până atunci, există deja experimente cu Logan modificat să funcționeze 100% curat.