24 iul. 2019 | 15:28

Clienții FAN Courier, păcăliți de o campanie de tip phishing

ACTUALITATE
Clienții FAN Courier, păcăliți de o campanie de tip phishing

Clienții FAN Courier, păcăliți de o campanie de tip phishing. La ce trebuie să fii atent dacă trebuie să primești un colet de la firma de curierat.

Compania FAN Courier atrage atenția clienților săi că există o campanie de tip phishing prin care calculatoarele utilizatorilor sunt infectate cu un malware.

La ce trebuie să fii atent în cazul acestei campanii de phishing. Clienții FAN Courier primesc pe mail o notificare legată de  primirea unui colet, iar acelui mail este un document atașat. Acel document conține malware și toți cei care-l vor deschide vor fi infectați cu virus.

Compania a scris un mesaj pe Facebook prin care avertizează clienții. Te rugăm să verifici adresa de e-mail de pe care primești informări legate de expedițiile FAN Courier și să nu deschizi fișierele anexate. Am fost informați de existența unui atac de tip phishing în care este folosit numele companiei noastre pentru distribuirea unor fișiere infestate cu Trojan.

Compania îți recomandă să nu deschizi fișiere primite prin email decât în cazul în care cunoști sursa, să eviți accesarea „ofertelor irezistibile” primite și să te asiguri că ai soluții de securitate instalate pe dispozitivele tale.

Ce este phishing-ul

Phishing-ul este considerat de multe ori unul dintre cele mai înșelătoare tipuri de atacuri cibernetice pentru că este bazat pe tehnici de social engineering și poate trece neobservat. Din păcate, devine din ce în ce mai popular.

istemul Kaspersky Lab anti-phishing a împiedicat peste 137 de milioane de tentative de a vizita pagini web false în trimestrul al treilea din 2018. Numărul atacurilor este cu 27,5% mai mare decât numărul atacurilor din trimestrul anterior, procentaj ce indică o creștere rapidă a atacurilor de phishing.

Conceptul face referire la o tentativă frauduloasă de a-ți fura datele de autentificare de pe diverse site-uri folosind pagini web foarte similare cu cele originale pe care te autentifici de obicei. Astfel, trăiești cu impresia că ai intrat pe pagina web a bănci tale, când de fapt ți-ai trimis numele de utilizator și parola către un hacker.