28 oct. 2019 | 13:05

Dispozitivul care colectează plasticul din râuri, înainte să ajungă în oceane

ACTUALITATE
Dispozitivul care colectează plasticul din râuri, înainte să ajungă în oceane

O nouă inițiativă urmărește să colecteze obiectele din plastic direct din râuri, pentru ca acestea să nu mai ajungă să polueze oceanele.

Proiectul nu este unul nou. Este dezvoltat de o organizație nonprofit numită The Ocean Cleanup al cărei scop este să combată poluarea din apele oceanelor. În ultimii patru ani, organizația a dezvoltat și testat tehnologii pe care speră să le folosească pentru un mediu înconjurător mai curat.

Printre sistemele dezvoltate este și acest nou dispozitiv, care rezolvă problema dinainte ca aceasta să existe. A creat The Interceptor, un dispozitiv care colectează plastic din râuri înainte ca acesta să contamineze apele oceanelor planetei.

Dispozitivul care colectează plastic din râuri

Oceanele se confruntă serios cu plasticul care ajunge în apele lor, iar această problemă începe, de cele mai multe ori, din râuri. Potrivit estimărilor organizației, aproximativ 2,4 milioane de tone metrice de plastic ajung din râuri în oceane. În cea mai mare parte, deșeurile provin din râuri din Asia, din orașele în care infrastructura pentru reciclare nu este una adecvată.

În primul rând, compania spune că problema trebuie rezolvată altfel, prin reducerea consumului și producției de plastic de unică folosință sau o mai bună infrastructură de colectare și reciclare a acestuia. Totuși, în cazul acelor plastice care ajung totuși în apele planetei, singura soluție este o curățare.

Cum funcționează The Interceptor? Ei bine, dispozitivul este construit pentru a fi ancorat la mal, pentru a nu deranja bărcile care trec. Este poziționat în zonele cu cea mai mare cantitate de plastic în râuri și colectează apoi plasticul care plutește. Un alt dispozitiv este poziționat mai departe pe apa râului, pentur a colecta deșeurile pe care The Interceptor le scapă. Sistemul trimite apoi o alertă către operatorii locali, pentru a-i anunța pe aceștia când este plin și când plasticul trebuie dus la reciclat.