09 dec. 2019 | 11:57

De ce câștigătorii premiului Nobel nu ar putea fi profesori în România

ACTUALITATE
De ce câștigătorii premiului Nobel nu ar putea fi profesori în România

Există mai multe criterii pentru a fi profesor universitar în România, însă acești câștigători ai premiului Nobel nu le întrunesc.

De multe ori, regulile sistemului de învățământ din România nu prea au sens, iar acesta ar putea fi o astfel de situație. Câștiătorii premiului Nobel pentru Economie sau medaliilor John Bates Clark și Yrjö Jahnsson nu ar putea avea meseria de profesor în România nici dacă și-ar dori. Asta spune un studiu realizat de nouă economiști români.

Studiul arată cum sistemul român actual de evaluare și promovare  a cercetătorilor în științele economice descurajează, de fapt, performanța științifică. Cercetătorii explică faptul că aceste criterii minime pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a putea deveni profesor universitar creează, de fapt, un „univers paralel”, pentru că sunt complet diferite de ceea ce se practică în primele 500 cele mai bune universități din lume.

Cercetătorii au analizat CV-urile a 44 de laureați ai premiului Nobel, 17 câștigători ai medaliei John Bates Clark și 18 câștigători ai medaliei Yrjö Jahnnson (distincții prestigioase din domeniu).

De ce câștigătorii premiului Nobel nu pot deveni profesori în România

În România, ca să poți deveni profesor universitar, trebuie să publici mai întâi minimum trei cărți și patru articole științifice în reviste cotate ISI.

Există mai mulți care s-ar fi putut califica în anul în care au primit acest premiu, dar o majoritate a acestor economiști de top la nivel mondial nu au putut trece nici astăzi. În 2016, anul publicării studiului, dintre cei 79 de economiști laureați, 32 nu ar fi putut deveni profesori universitari la noi în țară. Asta chiar dacă au câștigat premiul Nobel sau alte medalii importante în domeniu.

Studiul menționează că 99% dintre cercetările profesorilor români în domeniul științelor economice sunt complet irelevante în afara României.

De asemenea, atunci când vine vorba de calitatea cercetărilor în domeniul economiei, România, deși este în Uniunea Europeană, se situează mai jos decât țări precum Uganda, Nigeria, Trinidad-Tobago, Sri Lanka, Ghana sau Camerun.