Dacia, mai căutată decât Ford sau Renault. Modelul surpriză care domină

Dacia, mai căutată decât Ford sau Renault. Modelul surpriză care domină
09:20 06.09.2019

Dacia e un succes la vânzări în Europa. Asta a fost cert în 2019, cu Duster și Sandero la mare căutare. Totuși, dintre cele două, unul s-a remarcat. Și nu datorită dotărilor, neapărat.

În mai multe țări din Europa, rând pe rând, Dacia a ajuns în top 5 sau chiar printre primele cele mai căutate mărci. Același este cazul și în Italia, unde surpriza mai mare e dată de-o motorizare a Dacia Duster.

În timp ce Fiat domină piața din Italia, urmată fiind de Volkswagen. Totuși, pe trei intră Dacia. Iar aici producătorul local a depășit grupul Renault, din care face parte, cu patru unități vândute suplimentar. În august, au fost cumpărate 5.845 de vehicule ale mărcii românești. Și dintre toate acestea Duster domină un top important.

Motorizarea de pe Dacia Duster pe care o descoperă și străinii

În România nu mai e o surpriză că, dacă vrei consum mai mic, treci mașina pe GPL. O fac taximetriștii, o fac oamenii care nu circulă prea mult cu mașina, iar unii chiar își comandă automobilele direct din fabrică cu așa ceva.

Ei bine, în Italia, Dacia Duster a ajuns să reprezinte 48% din piața de autovehicule pe GPL. Totodată, domină și categoria C-SUV, cu 24.852 de înmatriculări. Cumva, era de așteptat, dat fiind prețul scăzut.

În cazul în care, ca italienii, iei și tu în calcul să treci mașina pe GPL, ar trebui să știi câteva minusuri ale acestui sistem. În primul rând, temperatura de ardere și, implicit, de evacuare e mai mare. Apoi, răcirea nu-i chiar cea mai eficientă, asta dacă producătorul n-a venit cu ajustări. Iar asta e cauzată tocmai de punctul precedent.

Cea mai mare problemă peste care ai putea da, chiar și pe Dacia Duster, e că puterea e mai mică la turație mare. Practic, pierzi un pic din avântul pe care l-ai aștepta de la benzină când accelerezi. Nu în ultimul rând, gazul dintr-o instalație GPL e mai sensibil la temperaturile mari de vară și la cele scăzute de iarnă. E bine să te documentezi mult înainte să treci pe așa ceva.

Sursa: Missionline
Etichete: