Dacia anunță schimbarea pe care o așteptai pentru Logan și Sandero

Dacia anunță schimbarea pe care o așteptai pentru Logan și Sandero
11:38 28.03.2019

Dacia anunță generații noi pentru modelele Logan și Sandero. Mașinile românești vor fi construite pe o platformă nouă, care va permite trecerea la mașinile hibride.

Dacia ar putea lua cea mai importantă decizie anul acesta, care va schimba radical modul în care ai privit până acum marca românească.

Din toamna anului 2020, ai putea să vezi în showroom-uri Logan și Sandero de generație nouă, construite pe platforma care se regăsește în prezent pe Renault Clio.

Nu pot spune că Dacia face această mutare pentru că există o schimbare în comportamentul clienților, ci mai degrabă din cauza presiunilor venite de la Uniunea Europeană și de la instituțiile guvernamentale.

Producătorul de la Mioveni trebuie să adopte o nouă strategie în contextul în care mai vrea să vândă ceva, conform noilor norme de poluare și a celor de la EuroNCAP. Ca să le respecte, Dacia trebuie să-și facă mașinile mai prietenoase cu mediul și mai sigure pentru pasageri și pietoni deopotrivă.

Dacia schimbă, în sfârșit, platforma veche de peste 20 de ani

Ultimul facelift pe care l-au primit Logan și Sandero a fost prin 2016. De atunci, mașinile au rămas aproape la fel, cu mici îmbunătățiri pe segmentul tehnologiilor de la bord. Dar, insuficiente pentru a respecta noile obligații venite de la UE.

Pe 27 martie, în toată presa online a circulat informația potrivit căreia UE o să-i oblige de anul viitor pe toți producătorii auto să echipeze toate mașinile cu sisteme de siguranță avansate, inclusiv pe modelele standard. Sunt luate în calcul aici frâna automată în caz de urgență și limitatoarele electronice de viteză…printre altele.

În cadrul unor interviuri acordate în presa franceză, Marc Suss, directorul programului de modele accesibile Global Access din cadrul Grupului Renault, a confirmat că noile generații Sandero și Logan vor utiliza platforma CMF-B, pe care a fost dezvoltată și noua generație Renault Clio.

În prezent, Logan și Sandero folosesc platforma B0, care e împrumutată de la Renault Clio II, veche din 1998…

Schimbarea platformei este necesară pentru ca Dacia să poată echipa Sandero și Logan cu diverse sisteme de siguranță precum cameră video sau senzori de marșarier și sistemul de frânare automată de urgență (AEB).

Noile generații Dacia Logan și Sandero ar putea fi dezvăluite publicului abia în toamna anului 2020, în cadrul Salonului Auto de la Paris.

Dacia ar putea trece, în sfârșit, la mașinile hibride

Compania româno-franceză nu stă deloc bine la capitolul emisii poluante. A înregistrat emisii medii de 120 – 130 g CO2/km. Din 2021, UE va impune o limită de 95 g CO2/km. Până în 2025, producătorii trebuie să reducă emisiile de la mașinile lor cu 15%, iar până în 2030, cu 37,5%.

„Noua platformă ne va permite să respectăm viitoarele regulamente din 2022 și oferă posibilități de electrificare. Pentru a respecta normele pentru dioxid de carbon va trebui să luăm decizii cu privire la electrificarea gamei Dacia. Totuși, în prezent, costurile suplimentare pentru hibridizare sunt foarte importante pentru noi. O mașină electrică Dacia la 27.000 de euro nu ar avea niciun sens”, a explicat Marc Suss, potrivit celor de la L’Argus.

Cea mai simplă opțiune ar fi ca Dacia să preia viitoarea tehnologie hibridă Renault E-Tech, care va fi disponibilă pe noul Clio începând din 2020 și care integrează un motor aspirat de 1.6 litri și două motoare electrice, dintre care unul va acționa ca generator.

Sursa: l'argus
loading...