Cum repornești forțat un smart TV cu Android TV și de ce ai face-o
Smart TV-urile moderne pornesc instant pentru că nu sunt închise complet aproape niciodată, dar ar fi bine să știi cum le repornești forțat, mai ales dacă unul cu Android TV.
Televizoarele inteligente cu Android TV sunt unele dintre cele mai versatile din lume. Acestea funcționează foarte bine în foarte multe circumstanțe. Facilitează instalarea multor aplicații utile și te ajută să navighezi pe internet. În același timp, această democrație referitoare la aplicație vine și cu anumite minusuri.
Nu toate aplicațiile sunt testate suficient și unele dintre ele s-ar putea să se blocheze. Nu este exclus ca întregul TV să se blocheze, mai mult sau mai puțin din cauza ta.
Detaliile de fond contează însă mai puțin. Important este să știi care este soluția, iar aceasta să nu implice să te ridici din pat și să-l scoți din priză. Dacă închizi televizorul de la telecomandă, e ca și cum ți-ai pus telefonul în standby. Când îl repornești, aplicația blocată este tot acolo, pentru că TV-ul nu s-a închis de fapt complet. Un ciclu complet de pornire durează aproximativ un minut și jumătate sau două minute. În mod uzual, TV-ul tău cu Android TV este gata de acțiune în 10-15 secunde, dacă nu mai repede.
Modul în care repornești forțat un Smart TV variază de la producător la producător, dar este important de reținut că aproape în fiecare caz există un astfel de mecanism. Pe un TV Sony cu Android TV, este suficient să îndrepți telecomanda către televizor și să apești pe Power pentru aproximativ cinci secunde, până când îți apare pe ecran mesajul Power Off. Din acel moment, așteaptă aproximativ un minut sau două până repornește.
Dacă nu se întâmplă automat, pornește de la telecomandă ca de obice și stai câteva minute până se încarcă sistemul de operare.
Pe TV-urile Philips nu am găsit un sistem la fel de simplu și am căutat mult timp unul. În orice caz, dacă ți s-a blocat vreun program sau te confrunți cu un fenomen ciudat, precum lipsă de sunet la anumite filme, apasă pe telecomandă pe butonul Settings sau intră pe roata dințată din dreapta sus din meniul principal al TV-ului. Intră la Android Settings în partea stângă și accesează meniul About din dreapta. Fă un tap pe About și optează pentru Restart. Confirmă închiderea și repornirea TV-ului.