Cum arată sarcofagul de la Cernobîl care ar trebui să protejeze lumea de radiații
Povestea din spatele sarcofagului de la Cernobîl este una mai complicată, iar scopul său este să protejeze restul lumii de substanțe radioactive.
Imediat după explozia din 1986 de la centrala nucleară Cernobîl, a fost nevoie de construirea unei structuri care să acopere reactorul avariat. Cu toate acestea, sarcofagul original a fost construit în grabă, iar spre sfârșitul anilor 1990, mai multe părți din acesta riscau deja să se prăbușească.
În noiembrie 2016, oficiali din întreaga lume s-au adunat la Cernobîl pentru a sărbători amplasarea finală a scutului masiv peste reactorul 4. Acest scut, sau sarcofag, se numește New Safe Confinement (NSC), și a fost construită pentru a rezolva problemele. Experții susțin că pereții dubli ai scutului vor preveni scurgeri radioactive pentru aproximativ 100 de ani.
În iulie 2019, președintele Ucrainei a inaugurat un nou sarcofag care va limita răspândirea prafului radioactiv. Structura este una mobilă și la cei 257 de metri ai săi, este desemnată drept cea mai mare structură de acest tip din lume.
Arkadiusz Podniesiński, fotograf polonez, s-a aventurat aici, în unul dintre cele mai radioactive locuri de pe planetă, pentru a fotografia sarcofagul de la Cernobîl.
Cum arată sarcofagul de la Cernobîl
Fotograful a reușit să ajungă și pe la camera de comandă a reactorului 3. Astfel, îți poți face o idee mai bună despre cum a arătat cea a Unității 4.
Fotograful polonez a văzut chiar și camera de control a reactorului 4. Se poate observa rapid cum aceasta este mult mai deteriorată decât prima. Echipamentul și dispozitivele cu care aceasta fusese dotată sunt acum aproape dispărute.
Cantitatea de radiații încă este extrem de mare în interiorul centralei de la Cernobîl. Intensitatea acetora este cea mai mare în încăperile de sub reactor, unde a pătruns cea mai mare cantitate de combustibil nuclear topit. De asemenea, nivelul este foarte mare și zonele din apropierea acesteia. De fapt, întreaga zonă de excludere de la Cernobîl este una periculoasă în acest sens.