Cum arată cel mai bătrân strămoș al omului? Are 3,8 milioane de ani
Un craniu găsit în Etiopia ne oferă, pentru prima dată, o imagine asupra primilor oamenilor care au mers pe Pământ. Acesta e cel mai bătrân strămoș al omului. E total diferit față de ce știi în prezent. E, totodată, încă o dovadă că evoluția nu s-a întâmplat peste noapte, iar Dumnezeu nu prea a avut treabă cu ea.
Craniul descoperit în Etiopia are 3,8 milioane de ani. Denumirea științifică a speciei căruia ar fi aparținut acesta e Australopithecus anamensis. Acesta ar fi un strămoș al lui „Lucy”. Acel schelet, descoperit în Etiopia în urmă cu mai bine de 45 de ani, a aparținut unei specii care prezenta caracteristici și de la maimuțe, și de la oameni. Cam cum e cazul și cu craniul găsit recent.
Descoperirea care adaugă încă o etapă în căutarea celui mai bătrân strămoș al omului modern
Chiar și cu această descoperire, cercetătorii nu sunt siguri că acesta face parte din primele vietăți care au prezentat trăsături umane. E, însă, cel mai bătrân exemplar până la acest moment.
Craniul acestui strămoș al omului a aparținut unui bărbat adult. „E bine că acum putem asocia și o față cu numele său [MRD]”, a declarat Stephanie Melillo, de la Institutul Max Planck, Antropologia Evoluționară. Melillo se referă la faptul că specialiștii au mai găsit fragmente din acest strămoș al omului, dar craniul a fost cel mai important element.
Primele informații pe care cercetătorii le-au putut afla e că acest strămoș al omului avea creierul destul de mic – un sfert din cel al unui om modern – și că prezenta trăsături similare primatelor. Totodată, în urmă cu 3,8 milioane de ani, se observă că au început să se dezvolte maxilarul mai puternic și obrajii.
Nu în ultimul rând, oamenii de știință au mai stabilit că specia aceasta și cea a lui „Lucy” au coexistat vreme de 100.000 de ani. Asta înseamnă că teoria evoluției liniare nu-i corectă. Astfel, specii diferite au putut trăi în același interval de timp. O teorie care explică de ce s-a întâmplat asta e că speciile au fost separate de relief: dealuri înalte, vulcani, râuri de lavă și chiar cratere au făcut posibilă coexistența.
Se crede că specia Australopithecus anamensis a trăit în urmă cu 3,8 până la 4,2 milioane de ani.