04 dec. 2019 | 11:14

Cum a frânat 5G piața telefoanelor: cum stau Samsung, Apple și Huawei

TEHNOLOGIE
Cum a frânat 5G piața telefoanelor: cum stau Samsung, Apple și Huawei

Piața telefoanelor dă semne că a ajuns la saturație. Dar nu e doar vina producătorilor precum Samsung, Apple și Huawei. Influențează, culmea, chiar avansul tehnologic din domeniu și anume noua generație de date mobile 5G.

E o perioadă în care țările dezvoltate pregătesc trecerea la 5G, noua generație de date mobile, mult mai rapidă. Și producătorii de telefoane se pregătesc. Unii au scos deja, alții se pregătesc să lanseze pe piață telefoane 5G.

Numai că, în așteptarea noilor lansări, modelele lansate anterior nu se mai vând ca pâinea caldă. Interesul e scăzut pentru că mulți așteaptă modele 5G și preferă să amâne achiziția pentru anul viitor. E motivul pentru care cererea pentru telefoane a rămas extrem de slabă în trimestrul al treilea. 

5G frânează piața telefoanelor

Vânzările globale de smartphone-uri au continuat să scadă în trimestrul al treilea.  Piața s-a contractat cu 0,4% față de aceeași perioadă a anului 2018.

 „Pentru majoritatea utilizatorilor de smartphone-uri, a scăzut dorința de a deține cel mai puțin scump smartphone. Utilizatorul de astăzi ai telefoanelor inteligente optează pentru smartphone-urile de nivel în defavoarea celor de nivel superior, deoarece oferă un raport calitate/preţ mai bun”
Anshul Gupta, reprezentant Gartner

De fapt, consumatorii se uită mai mult la bani acum. Și preferă să amâne achiziția pentru a cumpăra ceva mai scump, dar cu tehnologie 5G.

„În plus, în timp ce așteaptă ca rețeua 5G să aibă acoperire în mai multe țări, utilizatorii de smartphone-uri întârzie deciziile de cumpărare până în 2020″.

Cum s-au vândut telefoanele marilor producători

În trimestrul al treilea, Samsung și-a menținut poziția de lider. Sud-coreenii au vândut cu 7,8% mai multe telefoane, față de aceeași perioadă din 2018. În unități înseamnă 79 de milioane de telefoane.

Pe de altă parte, Huawei a fost singurul producător care a înregistrat o creștere de două cifre a vânzărilor de smartphone-uri în trimestrul al treilea al anului 2019. Chinezii au vândut 65,8 milioane de smartphone-uri, cu o creștere de 26% față de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Huawei a mers bine pe piața din China, acolo unde a vândut peste 40 de milioane de unități și și-a mărit cota de piață locală cu aproape 15 puncte procentuale. Apple, însă, n-a dus-o bine. 

Vânzările de iPhone au continuat să scadă în al treilea trimestru din 2019. Apple a vândut 40,8 milioane de iPhone, în scădere cu 10,7%.  Xiaomi, un alt producător chinez, îşi păstrează locul patru, cu 32,2 milioane de telefoane vândute, mai puţin cu un milion faţă de T3 2018. Oppo închide top 5, cu 30,8 milioane de unităţi.

„Pentru a oferi experiențe personalizate relevante, producătorii vor trebui să îmbunătățească integrarea inteligenței artificiale (AI) în smartphone-uri și să facă din capabilitățile de securitate și confidențialitate aspecte esențiale ale brandurilor lor”
Roberta Cozza, analist Gartner