18 iun. 2019 | 19:21

Codul rutier 2019. Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată când te oprește poliția în trafic

ACTUALITATE
Codul rutier 2019. Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată când te oprește poliția în trafic

Codul rutier 2019. Află ce nu ai voie să faci niciodată atunci când te oprește poliția în trafic. Este evident că n-ai voie să le adresezi injurii polițiștilor, dar sunt și alte gesturi simple, non-agresive, care îți pot aduce o amendă uriașă ori chiar să fii arestat. Prin urmare, vezi ce este interzis prin lege să faci în acest caz.

Sunt reguli pe care ar fi trebuit să le fi învățat la școala de șoferi și majoritatea șoferilor de cunosc, dar unii le mai uită sau se prefac că nu știu, luând asta ca o scuză pentru a-și da frâu liber impulsivității.

Este evident că nimeni nu este plin de veselie atunci când poliția rutieră te trage pe dreapta, mai ales când știi ce regulă de circulație ai încălcat. Totuși, asta nu te împiedică să-ți corectezi atitudinea și să respecți legea.

Codul rutier 2019: ce nu ai voie să faci când vine polițistul la mașina ta

Nu lua mâinile de pe volan

Conform legii, șoferii care sunt trași pe dreapta, n-au voie să ia mâinile de pe volan până la venirea polițistului lângă mașină și până când acesta îi cere să prezinte permisul. Abia atunci când ți se cere să te scotocești prin buzunare poți să iei mâinile de pe volan.

Sunt și cazuri când poliția nu mai ia în seamă o astfel de abatere, dar totul depinde de atitudinea ta. Cu cât pari mai nervos, cu atât lași impresia că ești amenințător, iar agenții au dreptul să acționeze în consecință.

Nu-ți desface centura de siguranță

În situația în care ai avut-o (și ar fi bine să o ai), sub nicio formă nu o desface. Este posibil ca polițistul să nu fi văzut din prima dacă aveai sau nu centura când conduceai. Dacă te vede cu ea desfăcută, ar putea să creadă că n-ai folosit-o deloc și atunci este cuvântul tău împotriva lui.

Codul rutier 2019. Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată când te oprește poliția în trafic

Și, desigur, ai grijă cum și unde oprești mașina

Nu te da jos din mașină

Dacă de la primele reguli mai pot exista abateri, de la aceasta, pe aceasta, în niciun caz n-ai voie să o încalci. Este interzis să te dai jos din mașină atunci când ești tras pe dreapta de polițiști, iar aceștia nu-ți cer să ieși din automobil. Chiar dacă tu n-ai intenții dubioase, polițiștii n-au de unde să știe și trebuie să fie precauți. Există și așa destule cazuri în care polițiștii au încasat-o rău de la șoferi, ori au fost luați pe capota mașinii.

Nu opri motorul mașinii

Odată ce ai parcat mașina pe dreapta, nu opri motorul, dar nici să nu dai impresia că ai de gând să dai bir cu fugiții. De asemenea, deschide geamul din stânga ta atunci când vezi că se apropie polițistul.

E important să ai o atitudine respectuoasă

Indiferent cât de neciopliți ar fi unii polițiști, nu răspunde la provocări. Unii dintre ei abia așteaptă să te scoată din sărite și să spui sau să faci o greșeală. Recunoaște-ți greșeala dacă într-adevăr ai încălcat vreo regulă de circulație. Prezintă toate actele pe care ți le cere. Acceptă plata amenzii, dar nu încerca să oferi mită și nu da nici tu curs unei vorbe de genul „hai că poate ne înțelegem…” din partea polițistului. E ilegal! Evident, mulți o fac, dar mereu există riscul să iasă rău.