Cine e Zoltan Teszari, miliardarul care controlează Digi RCS | RDS
Zoltan Teszari este numit „miliardarul fără chip”, omul din spatele gigantului Digi RCS | RDS. Își face extrem de rar apariția în public și nu se lasă fotografiat niciodată. Câteva lucruri din spatele carierei lui au ieșit, însă, la iveală.
Zoltan Teszari e șeful gigantului telecom Digi RCS | RDS și un om de afaceri cu o avere de miliarde de euro. A intrat în business după anii 90. În 1992, Teszari vindea înghețată în orașul natal Oradea. Câțiva ani mai târziu, punea bazele unui business de miliarde.
Despre afaceristul în vârstă de 47 de ani se știu puține. După ce a vândut înghețată, a pornit afaceri în domeniul importurilor de electronice şi de piese auto. S-a dus apoi spre telecom, după ce a preluat un operator din Brașov.
Așa a reușit să se extindă şi să se bată de la egal cu giganți din domeniu precum Vodafone, Orange sau Telekom. Afacerile lui Zoltan Teszari depășesc granițele României, business-ul său fiind prezent în mai multe țări europene precum Ungaria, Italia și Spania.
Cum a luat naștere Digi RCS | RDS
RCS & RDS este un operator de servicii de telecomunicații din România, înființat în anul 1994. În caz că nu știai, numele vine de la Romanian Cable Sistem (RCS) și Romanian Data System (RDS), care au fuzionat în 2005. Grupul s-a dezvoltat rapid pe piața din România după ce a cumpărat mai multe rețele de comunicații din țară.
Principalul acționar al grupului este o compania din Olanda – Cable Communications Systems, unde acționar majoritar cu 94,15% este Teszari. În firma olandeză, Teszari deţine circa 60% din acţiuni şi mai are ca parteneri două fonduri de investiţii Đ EPIC (Austria) şi Quadrant (SUA).
După succesul din zona telecom, omul de afaceri a intrat și pe piața media. A lansat prima dată Digi Sport, iar apoi, la 1 martie 2012, apare televiziunea de știri Digi24. Ulterior, au apărut și alte publicații de presă în interiorul trustului – Digi FM și altele.
Grupul Digi a fost primul care a adus pe piață un pachet triplu: telefonie, internet și televiziune prin același cablu.
Cum și-a dus Teszari compania pe Bursă
În 2017, compania condusă de Teszari s-a listat la Bursa de Valori București, cea mai mare listare a unei companii românești. Acțiunile erau listate atunci la 40 de lei, dar ulterior au scăzut.
Cel mai recent bilanț arată că Digi Communications a realizat în al treilea trimestru venituri totale de aproape 300 de milioane de euro, în creștere cu 10,9% față de intervalul 1 iulie – 30 septembrie, când s-au situat la 269,9 milioane euro.
De asemenea, compania a raport un profit net de 20,8 milioane de euro, de la 8 milioane de euro la finele trimestrului trei al anului 2018.
În perioada analizată, cheltuielile din exploatare ale Digi s-au majorat cu 3,5%, la 247,1 milioane de euro, de la 238,8 milioane de euro în trimestrul trei din 2018. La nouă luni, veniturile Digi Communications au însumat 874,6 milioane de euro, în urcare cu 15,6% față de intervalul ianuarie – septembrie 2018, când acest indicator a atins 756,4 milioane de euro.
Profitul net al companiei a urcat la 20,4 milioane de euro, comparativ cu 20,9 milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2018.
De ce nu apare Teszari în public
Șeful grupului Digi RCS | RDS apare foarte rar în public și nu se lasă niciodată fotografiat. E motivul pentru care i se spune „miliardarul fără chip”. Se știe despre el că are un fiu care joacă tenis de performanță și că părinții săi administrează un service în Oradea, orașul natal.
Mulți dintre cei care-l cunosc susțin că Zoltan Teszari preferă să-și supervizeze îndeaproape afacerile și, de multe ori, să meargă în rândul angajaților săi fără ca aceștia să-l recunoască.
„Avea viziune. Eu eram interesat numai de afacerea din Oradea, dar Zoli vedea în ansamblu şi în viitor. La averea lui, ar trebui să se implice în viaţa publică. O dată, i-am explicat că, la banii lui, ar putea avea 20 milioane de dolari pe an numai din dobânzi, şi deci să cheltuiască în fiecare lună 1,8 milioane de dolari. Îi sugeram să nu mai fie aşa retras, dar nu mi-a dat niciodată răspuns. Şi pentru mine e o enigmă”, povestește Alexandru Kiss, cel care i-a vândut lui Teszari prima televiziune locală.
Numele Digi RCS | RDS, menționat de DNA
Numele grupului condus de Teszari n-a fost ocolit nici de anchetele penale. La începutul anului, Ioan Bendei, considerat mâna dreaptă a lui Zoltan Teszari, a demisionat din funcția de vicepreședinte și administrator executiv al companiei. Asta după ce fusese condamnat, în primă instanță, alături de Dumitru Dragomir în dosarul privind vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal.
În aceeași sentință, compania telecom a fost condamnată la o amendă penală de 1,23 milioane lei.
Dumitru Dragomir a fost acuzat de DNA că a primit peste 3 milioane euro mită de la administratorul RCS/RDS, Ioan Bendei, în schimbul acordării drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1. Toți inculpații au fost trimiși în judecată în august 2017.