06 nov. 2019 | 11:22

Cele mai tari telefoane: Samsung și Huawei lipsesc. Ce poți cumpăra în România

ACTUALITATE
Cele mai tari telefoane: Samsung și Huawei lipsesc. Ce poți cumpăra în România

În top telefoane lansate în ultima vreme n-au intrat modele noi de la Samsung sau Huawei, dar nu duci lipsă de opțiuni. Toate din acest clasament sunt cu Android. Iar câteva sunt listate în România la prețuri deloc rele.

Poate nu e cea mai inspirată decizie să alegi un telefon doar pentru că în testele de performanță scoate scor mare. Dar dacă acesta e un criteriu important pentru tine, acest clasament cu telefoane care s-au descurcat bine în AnTuTu e ce căutai. Samsung și Huawei n-au niciun model în acest top. E însă un clasament realizat pe octombrie 2019.

Cele mai tari telefoane: de la OnePlus 7T până la cele de gaming

  • Vivo NEX 3 5G – 482.917 puncte
  • Vivo iQOO Pro 5G – 481.997 puncte
  • OnePlus 7T – 481.784 puncte
  • OnePlus 7T Pro – 480.902 puncte
  • ASUS ROG Phone 2 – 477.596 puncte
  • Xiaomi Mi 9 Pro 5G – 467.415 puncte
  • BlackShark 2 Pro – 466.373 puncte
  • Realme X2 Pro – 464.354 puncte
  • Meizu 16s Pro – 459.982 puncte
  • Redmi K20 Pro – 456.034 puncte

Aceste telefoane pe care le vezi mai sus au 8 sau 12 GB memorie RAM și stocare de la 128 GB până la 512 GB. După cum vezi, modelele din China sunt cele care domină. De cealaltă parte, ASUS ROG Phone 2, la fel ca Xiaomi BlackShark 2 Pro, e gândit pentru gaming. De la design până la accesorii și performanță, nu-i chiar telefonul pe care să-l iei pentru Facebook și mail.

În ceea ce privește modele de telefoane pe care să le cumperi în România, trei recomandări sunt cele de care să ții cont. E vorba de cele două versiuni OnePlus, dar și de modelul ASUS.

ASUS ROG Phone 2 are 512 GB stocare, 12 GB memorie RAM și un ecran de aproape 6,6 inci Full HD+ AMOLED. Telefonul e disponibil acum cu preț mai mic.

OnePlus are două telefoane pentru sezonul toamnă – iarnă, iar versiunea Pro are o cameră de selfie de tip periscop. Astfel, ai un ecran care se întinde din margine în margine și acoperă mai mult din dispozitiv decât alte modele. Poți cumpăra OnePlus 7T în Români la același preț ca în afară. De cealaltă parte, OnePlus 7T Pro e un pic mai scump, dar nu fără justificare.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele