02 oct. 2019 | 10:00

Cea mai utilă inovație medicală poate fi pastila care se adaptează bolii

ȘTIINȚĂ
Cea mai utilă inovație medicală poate fi pastila care se adaptează bolii

Oamenii de știință au reușit să revoluționeze lumea medicinei cu noile lor invenții. Este vorba despre pastilele smart care funcționează în funcție de ce nevoi are organismul tău.

Cercetătorii știau de mult timp că celulele corpului uman au un sistem complex de semnale pentru a transmite informații între ele. Sistemul pare simplu privit din afară, dar mecanismele din spatele său sunt mult mai complexe decât am crede. Tocmai de aceea, oamenii de știință au nevoie de o modalitate care să îi ajute să măsoare mai bine aceste semnale.

În acest sens, o echipă de specialiști de la University of Chicago a descoperit o modalitate de a păcăli ADN-ul uman să se comporte ca un întrerupător. Astfel, aceștia speră ca întrerupătoarele să se transforme în logic gates – adică în aceleași piese de construcție computerizate care îți alimentează computerul sau smartphone-ul.

După care, acestea ar putea fi încorporate în pastile, astfel încât ele să ne monitorizeze corpul și să elibereze medicamente atunci când celulele dau semne că ar avea nevoie.

Pentru a testa eficiența pe care pastilele smart o au asupra organismului uman, cercetătorii au desfășurat o serie de teste.„Demonstrăm principiile design-ului nostru folosind rețele de reacții chimice abstracte și cu simulări explicite ale reacțiilor de înlocuire a secvențelor ADN”, au explicat cercetătorii Jackson O’Brien și Arvind Murugan, de la University of Chicago, care au dezvoltat pastilele.

Bineînțeles, va mai dura ceva timp până când tehnologia pe care se bazează aceste pastile va fi dezvoltată. Așa că cel mai probabil, noi nu vom apuca să vedem aceste pastile pe piață, dar cine știe, poate vor apuca copii noștri.

„Dacă acestea vor ajunge în viitor să fie folosite, beneficiile ar fi multe și semnificative”, a declarat Jackson O’Brien. „Dacă o celulă își declanșează sistemele de apărare împotriva inflamațiilor, pastila smart va ști că este momentul să elibereze o anumită cantitate de medicament, pentru a-i veni în ajutor corpului uman”.