11 iul. 2019 | 12:30

Bentley sărbătorește 100 de ani cu acest model luxos science fiction

ACTUALITATE
Bentley sărbătorește 100 de ani cu acest model luxos science fiction

Pentru aniversarea a 100 de ani de existență, Bentley a dezvăluit o nouă mașină concept care-ți aduce aminte de unul dintre cele mai emblematice modele ale companiei.

Bentley EXP 100 GT este un automobil în două uși, ce măsoară 5,8 metri în lungime și a fost creat pentru a arăta lumii cum ar putea fi Bentley GT-ul din 2035, o mașină pur electrică și autonomă.

„Am luat decizia de a crea o mașină care să arate cine suntem, dar și să reflecte ce fel de brand vrem să fim în viitor”, spune John Paul Gregory, chief exterior designer al Bentley.

Mașina are patru motoare, unul pentru fiecare roată, iar acestea ar trebui să aibă o putere de cuplu mare. EXP 100 GT ar trbui să atingă 100 km în mai puțin de 2,5 secundă, iar viteza maximă este de 300 km/h. Bateria are o autonomie de până la 700 de kilometri, iar aceasta s-ar încărca 80% în doar 15 minute.

Bentley EXP 100 GT, întruchiparea luxului viitorului

Mașina este în două uși, însă are patru locuri, iar interiorul este finisat cu piele și lemn. Pilea utilizată este tratată cu mai puține elemente chimice. Mai mult, în designul interiorul este folosită și pielea vegană (realizată din resturile de coji de la boabele de struguri). Cusăturile sunt realizate manual de un producător cu peste un secol de experiență.

Dacă asta nu era îndeajuns, în ramele portierelor este folosit și un stejar vechi datat la circa 3000 Î.Hr.

La fel ca multe alte automobile moderne, EXP 100 GT are încorporat un asistent ce răspunde la comenzi vocale, dar și la gesturi, iar acest asistent este reprezentat fizic de un ornament din cristal așezat pe bord.

Mașina Bentley ți-ar putea salva amintirile tale favorite din călătoriile cu mașina. Astfel, acestea ar putea fi recreate pe ecrane sau prin intermediul unor înregistrări audio. Chiar și miresme sau temperaturi ar putea fi salvate și reproduse atunci când ești blocat în trafic. Automobilul vine și cu un sistem de inteligență artificială ce ar fi capabil să-ți monitorizeze sănătatea și chiar tensiunea arterială și ar face orice ca să te simți confortabil.

O idee ceva mai puțin extravagantă este felul în care ocupanții unui astfel de automobil s-ar putea bucura de mâncare. Din interiorul caroseriei ar ieși niște cartușe cu mâncare, pe care probabil ar pregăti-o un chef cu stele Michelin.

„Mașinile noastre nu au fost niciodată create doar pentru a te transporta dintr-un loc A într-un loc B, ci pentru savurarea și sărbătorirea călătoriei. Acest concept Bentley EXP 100 GT demonstrează cum această strategie se va implementa în următorii 15 ani”, explică Gregory.