23 mai 2019 | 15:09

Călătoria cu un avion supersonic e mai aproape decât crezi

ACTUALITATE
Călătoria cu un avion supersonic e mai aproape decât crezi

Un avion supersonic se poate deplasa mai rapid decât viteza sunetului, iar tehnologia ar putea deveni curând una mainstream.

Un avion convențional operat de companiile aeriene actuale zboară de obicei cu o viteză cuprinsă între aproximativ 640 și 1000 de kilometri pe oră. Motivul pentru care avioanele comerciale nu zboară mai repede ar fi economisirea combustibilului. Avioanele supersonice pot atinge chiar și viteza sunetului, adică peste 1200 de kilometri pe oră.

Unele startup-uri plănuiesc acum să construiască avioane care ar atinge 1.600 km/h și, în unele cazuri, chiar incredibila viteză de 4.800 km/h. Planul ambițios aparține Hermeus. Acesta este un startup american nou care vrea să facă posibilă călătoria de la New York la Londra într-un timp record de numai 90 de minute.

Un alt startup, Aerion Supersonic, vrea să construiască un avion supersonic cu o capacitate de 12 pasageri care ar urma să călătorească în aer la viteza de 1.600 km/h. Încercările celor de la Aerion chiar ar putea avea succes. Aceștia colaborează cu GE Aviation pentru motor și cu Honeywell pentru cabina de pilotaj. Cu Boeing lucrează pe partea de inginerie, design și producție.

Printre companiile participante la cursa construirii unui avion supersonic se numără și Boom. Deja a adunat 141 de milioane de dolari din investiții și spune că banii ar fi suficienți pentru construirea unui avion de 55 de locuri care să zboare la cu o viteză de două ori mai mare decât cea a sunetului.

Ce înseamnă călătoria cu un avion supersonic

Astfel, călătoria cu un avion supersonic ar putea deveni destul de comună pentru pasageri. Tehnologia ar fi utilă în special în cazul zborurilor pe distanțe foarte mari.

Totuși, există și aspecte negative. Unele studii susțin că avioanele supersonice nu ar putea respecta standardele de mediu. De asemenea, există și îngrijorări legate de poluarea fonică. Un boom sonic, zgomotul puternic produs de un avion care depășește viteza sunetului, ar putea ajunge să se producă odată la fiecare cinci minute în zonele cu trafic aerian ridicat.