Ce se întâmplă cu avionul înainte să decoleze
Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă afară, pe pistă, când tu te afli în interiorul avionului și aștepți să decoleze?
De multe ori, avionul care te va duce la destinație a ajuns din altă parte. De îndată ce avionul ajunge pe pământ, piloții primesc instrucțiuni de la controlorii de la sol. Piloții duc avionul spre terminal și caută poarta destinată zborului următor. Când avionul se apropie, piloții pot vedea locul unde trebuie să stea roata din dreapta „nasului” navei, astfel încât să poată parca aeronava în locul potrivit pentru pasagerii care trebuie să coboare și pentru cei care urmează să urce.
Mai apoi, motoarele avionului care oferă putere în timpul zborului sunt oprite și se activează Auxiliary Power Unit (APU). APU se află undeva spre coada avionului. Cu ajutorul său, sistemul de climatizare de la sol poate fi activat.
Pasagerii din avion așteaptă debarcarea. Dacă există echipament, se montează un pod de debarcare acoperit, conectat la o ușă a avionului. Dacă nu, se montează niște scări (asta dacă ele nu există deja, cum este cazul avioanelor mai mici), iar pasagerii pot coborî din avion direct pe rampă. De acolo, ei sunt transportați cu un autobuz către clădirea aeroportului.
Între timp, pe cealaltă parte a avionului, angajații aeroportului se ocupă cu scoaterea bagajelor, plasarea lor pe o bandă rulantă și apoi într-un cărucior de bagaje. Căruciorul este dus apoi în sala pentru bagaje, acestea din urmă fiind descărcate pe banda rulantă de unde pasagerii le pot recupera. Bagajele noilor pasageri sunt apoi încărcate în avion.
Concomitent, se face re-aprovizionarea cu mâncare și băuturi pentru următorul zbor, dar și curățenie în avion. De asemenea, rezervoarele din toaleta din avion sunt golite și umplute cu apă curată. Mai apoi, dacă este cazul, avionul este alimentat cu combustibil.
Odată îndeplinite toate aceste operațiuni, un nou grup de pasageri poate urca la bord, iar avionul poate decola.