Argumentele Samsung pentru ecranul problematic de la Galaxy Fold ”te vor lăsa rece”
La cât costă un Samsung Galaxy Fold, te-ai fi așteptat ca telefonul respectiv să fie unul perfect. Din păcate, acest lucru este departe de a fi adevărat.
În momentul în care dai 500 de euro pe un telefon, ești automat un pic mai critic în privința particularităților sale, din cauza prețului. Când ești forțat să investești 2000 de euro într-un telefon, simțul tău critic se acutizează și te aștepți să regăsești perfecțiunea întruchipată într-un gadget. Motivele pentru care acest lucru nu se întâmplă atunci când ne referim la Samsung Galaxy Fold sunt multe.
Când telefonul Galaxy Fold este pliat, în mijlocul lui se vede o gaură destul de mare, care transformă telefonul într-un gadget gigantic. Acel detaliu este cauzat de tehnologia utilizată la plierea ecranului OLED, una care nu permite un unghi de zero grade între cele două panouri interioare. Trecând însă peste acest detaliu evident, faptul că Samsung încearcă să argumenteze minusul cu pricina este fascinant.
Aparent, există o scuză pentru orice, dacă o crezi pe Kate Beaumont de la Samsung într-un interviu acordat celor de la The Verge. Beaumont este director de produs, servicii și strategie comercială în cadrul Samsung UK. ”Am luat în calcul multe opțiuni. Ne-am gândit la situații în care ai vrea să pui o carcasă pe el, utilizabilitate sau durabilitate și credem că să ai ecranul pe interior este cel mai bun mod de a proteja acel ecran.” Cu alte cuvinte, directorul Samsung a ales această soluție pentru că se sparge sau se zgârie ecranul, nu pentru că ar fi cea mai bună sau atrăgătoare.
”Avem tehnologia pentru a face o pliere cu un unghi foarte, foarte mic și, desigur, dacă ai pliul pe exterior, nu necesită același nivel de cercetare și dezvoltare pentru a obține un dispozitiv care se pliază, comparativ cu ceva care se pliază la un unghi mult mai mic pe interior.” În continuare, Beaumont a încercat să laude performanța din spatele realizării Galaxy Fold comparativ cu Huawei Mate X. Din păcate pentru sud coreeni însă, cei mai mulți sunt de părere că alegerea de design a chinezilor a fost una mai inspirată și, în același timp, mai atrăgătoare.