Ar putea exista viață pe luna lui Jupiter și misiunea asta o va căuta
Cercetătorii de pe Pământ caută permanent să afle dacă există sau nu viață pe alte planete, iar răspunsul s-ar putea afla pe luna lui Jupiter.
Atât NASA, cât și Agenția Spațială Europeană (ESA) au anunțat misiuni îndrăznețe care ne-ar putea lămuri dacă există sau nu viață în altă parte decât pe Pământ. Două nave spațiale urmează să exploreze ceea ce se consideră a fi una dintre cele mai ospitaliere lumi din sistemul nostru solar. Este vorba despre Europa, luna planetei gigant Jupiter.
Pe de-o parte, NASA va folosi pentru asta nava sa spațială numită Europa Clipper, care va ajunge în spațiu la începutul anilor 2030. De cealaltă parte, există și misiunea gândită de ESA. Agenția europeană a aprobat în aprilie dezvoltarea unei nave spațiale numită Jupiter Icy Moons Explorer (JUICE), programată să ajungă în sistemul planetei gigant în 2029.
NASA și ESA speră să găsească viață pe luna lui Jupiter
Inițial, cercetătorii credeau că orice formă de viață depinde de energia solară. Totuși, descoperirea unor ecosisteme pe fundurile oceanelor de pe Pământ le-a demonstrat acestora că acesta nu este cazul mereu și că poate exista viață și în medii complet izolate de Soare.
Astfel, oamenii de știință cred că ar putea exista viață microbială și în interiorul oceanelor de sub stratul superior de gheață de pe suprafața lunii lui Jupiter. Europa ar avea trei elemente esențiale care ar putea susține viața: o sursă de molecule utile din punct de vedere biochimic, o sursă de energie și un solvent lichid (apa), în care substanțele dizolvate pot reacționa chimic unele cu altele.
Dacă te întrebi care este sursa de energie a Europei, aceasta ar vine dintr-o combinație între orbita sa ușor eliptică din jurul lui Jupiter și interacțiunea sa gravitațională cu celelalte două luni ale planetei. Combinația de forțe supune determină luna să se contracte și să elibereze căldură, ceea ce împiedică înghețarea apei.
În ceea ce privește moleculele biochimice ale Europei, acestea pot proveni din impactul cometelor sau din adâncul nucleului stâncos al lunii.
Atât Europa Clipper, cât și JUICE vor avea instrumente radar speciale pentru sondarea sub gheața de la suprafață a Europei și vor determina dacă presupunerile cercetătorilor sunt adevărate sau nu.