10 oct. 2019 | 17:21

De ce angajații Amazon din România urmăresc înregistrările camerelor de supraveghere ale clienților

ACTUALITATE
De ce angajații Amazon din România urmăresc înregistrările camerelor de supraveghere ale clienților

Amazon este cel mai mare retailer din lume, iar dacă ești angajatul său în România, poți urmări înregistrări de pe camerele de supraveghere ale clienților.

Cloud Cam este un sistem de securitate oferit de companie prin care îți poți monitoriza foarte ușor locuința. Despre sistem, Amazon spune că oferă tot ce ai nevoie petnru a-ți ține casa sub supraveghere chiar și de la distanță. Aceasta funcționează cu ajutorul inteligenței artificiale, însă aceasta este ajutată, la rândul ei, de angajații firmei.

Zeci de angajați din România și India ar monitoriza conținutul înregistrărilor capturate de camerele de supraveghere Amazon. Asta spun cinci foști angajați ai companiei. Astfel, fragmentele video sunt folosite pentru a antrena algoritmii de inteligență artificială de care Cloud Cam are nevoie pentru a putea înțelege ce se întâmplă. Astfel, ar putea distinge între o amenințare reală, cum ar fi un jaf, sau o alarmă falsă, doi copii care se joacă.

De asemenea, angajații companiei ar transcrie și adnota comenzile înregistrate în casele clienților de asistentul digital Alexa.

Aparent, într-o zi obișnuită, angajații care monitorizează conținutul ar adnota aproximativ 150 de înregistrări video, de câte 20-30 de secunde fiecare. Fragmentele video provin fie de la testeri,  fie de la proprietarii de Cloud Cam care le trimit mai departe companiei în cazul în care observă anumite probleme în ceea ce privește acuratețea, spune un purtător de cuvânt Amazon.

Tactica Amazon ridică semne de întrebare

Totuși, practicile companiei nu ar fi unele tocmai sincere. Termenii și condițiile pentru Cloud Cam nu menționează că ființe umane antrenează algoritmii din spatele software-ului de detectare a mișcării. În plus, doi dintre foștii angajați susțin că au ajuns în posesia unor înregistrări pe care, cel mai probabil, utilizatorii nu le-ar fi dorit publice, printre care și scene de sex.

Echipele Cloud Cam din România și India nu știu cum  selectează Amazon clipurile pentru a fi adnotate, în spun trei dintre sursele citate. În plus, au menționat că nu există probleme evidente în materialele video care să justifice trimiterea lor către companie pentru revizuire.