24 feb. 2019 | 07:28

Adevărul despre diesel: ce nu știai despre mașinile pe motorină

ACTUALITATE
Adevărul despre diesel: ce nu știai despre mașinile pe motorină

Cele mai noi mașini diesel germane au fost supuse unor noi teste pentru emisiilor poluante, ca să se vadă cât de periculoase sunt, de fapt, mașinile pe motorină. Rezultatele testelor au fost impresionante și avem o veste bună pentru tine.

Se pare că mașinile diesel noi nu sunt chiar atât de poluante nici la nivel matematic. Noxele (oxid de azot) emise de cele mai noi automobile diesel Mercedes, BMW și Opel sunt mult sub limita legală actuală.

Testele emisiilor poluante au fost realizate de către experții de la ADAC, cel mai mare club automobilistic din Germania și din Europa. Ei au testat anumite modele pe șosea, în condiții normale de rulare, deci a fost măsurată cantitatea reală de noxe pe care o emit mașinile.

Mașinile diesel noi, mai „curate” decât credeai

În prezent, cantitatea maximă de noxe admisă de normele europene este de 168 mg/km. În timpul testului, Mercedes Clasa C C220d a înregistrat zero emisii poluante.

BMW Seria 5 520d a emis doar 1 mg noxe/km, în timp ce un Opel Astra diesel cu capacitate cilindrică 1.6 litri a înregistrat tot 1 mg noxe/km, iar Citroen Berlingo BlueHDi 130 a emis doar 7 mg noxe/km.

Nu s-a spus și cum au reușit să înregistreze o cantitate atât de mică de emisii poluante, dar rezultatele sunt aproape similare cu cele obținute în 2018 la același tip de test, on-road, de către Bosch (sub 13 mg/km).

Oxidul de azot este considerat cel mai nociv poluant al atmosferei pentru că, în cantități mari, inhalat periodic, poate duce la apariția astmului sau a altor boli pulmonare, boli de inimă și chiar demență.

Normele de poluare continuă să devină mai severe

În mod normal, la testele de emisii poluante on-road se acceptă o limită de noxe de 80 mg/km la diesel și de 60 mg/km la motoarele pe benzină pentru că sistemele portabile care măsoară emisiile mai prezintă și erori. Prin urmare, testele on-road sunt prin definiție mai blânde.

În prezent, factorul de conformitate pentru noxe este 2.1, ceea ce înseamnă că producătorii au voie să facă mașini care poluează cu 2.1 ori mai multe noxe în timpul testelor de emisii reale decât este admis în rest.

Din ianuarie 2020, acest factor de conformitate va scădea la 1.5 și nu se va permite mașinilor diesel să emită noxe mai mult de 120 mg/km.

Totuși, atrag atenția că aici au fost testate mașini noi. Automobilele pe motorină vechi, cum sunt cele de import din România, nu se încadrează atât de bine în aceste norme.

Rezultatele testelor ADAC privind emisiile de noxe la diesel

Modelul mașinii Cantitate de noxe (mg/km)
Audi A8 50 TDI 15
BMW 520d Steptronic 5
BMW 520d Touring 1
BMW X2 xDrive 20d 23
Citroen Berlingo BlueHDI 130 7
Honda Civic 1.6 i-DTEC 101
 Kia Ceed 1.6 CRDi 22
 Mercedes A 180 d 40
 Mercedes C 220 d 0
 Opel Astra 1.6 D 1
 Peugeot 308 SW BlueHDi 180 30
 Volvo XC60 D5 AWD 56
 VW Golf 1.6 TDI SCR 14