10 nume pentru PSD mai bune decât o să aibă PSD vreodată
PSD a ieșit de la guvernare, a ieșit din cursa pentru președinția României, dar intră în CEx. Și s-au vehiculat câteva idei. Dintre toate, cea mai „creață” a fost schimbarea numelui și a emblemei ca să uite românii tot ce-a făcut partidul. A mai trecut prin așa când a renunțat la FDSN, PDSR sau PSDR către actualul PSD. Dar dacă poate fi găsit un nume mai bun. Mult mai bun? Asta am făcut aici.
Ideea unui partid nou-nouț ar fi venit de la gruparea anti-Dăncilă, condusă de Marcel Ciolacu și Paul Stănescu. Ei ar vrea ca PSD să dispară, iar în loc să fie pus un partid cu nume nou, emblemă nouă și, evident, lideri noi. Această grupare ar fi discutat cu mai mulți lideri locali ca să facă aceste schimbări majore: numel, emblema cu trei trandafiri și statutul.
Cine știe dacă se va întâmplă. Până după CEx, PSD e un partid în care unii vor vrea puterea, alții vor vrea s-o țină pe mai departe și e foarte posibil să treacă și astfel de idei. În caz că se schimbă numele, și va fi unul dintre cele de mai jos, sunt gata să-l dau gratis, atât timp cât sunt menționat drept autor moral.
10 nume și un bonus excelente pentru reformarea PSD
πSD – Tot un fel de PSD, dar cu pi în față. Și, după alegerile prezidențiale, cred că-i evident de ce.
CSD – Ciolacu De Salvare. Și așa Ciolacu pare că vrea să taie și să spânzure p-acolo.
CAPSD – Cooperativa Autonomă a Padronilor Sociali Democrați. Nu știu, dar parcă lipsește un CAP în PSD. Am zis că o întoarcere la rădăcini nu strică.
BSMD – Brâul Socialist al Maicii Domnului. Ar putea fi cea mai consistentă contribuție din partea lui Firea în viitorul PSD.
NED – Nu E Dragnea. Poți să-l citești ca Nuie Dragnea și, în esență, asta e PSD acum. Acest nume e un fel de Duie Mragnea reinventat. Fusion cuisine pentru partide politice, ce să mai.
BSD – Bănia Schimbă Democrația. Aici, filonul craiovean al Olguței Vasilescu grăiește așa cum se cade. Cu perfect simplu. Sau la fel de bine ar putea fi partidul OMG (Olguța Mână Grea. Sloganul ar putea fi: „Banu’ face legea ca Mihai Viteazul”.
USPR – ar putea fi doar trolling finuț la adresa USR. Ar putea fi, dacă n-ar fi un front comun al stângii – Uniunea Socială Pro România, cu un Victor Ponta de-o parte și cu social-democrații, care or mai fi – de cealaltă parte. Și dacă te-a dus cu gându’ la UNPR, poate fi și asta – că tot e Oprea în vizită.
VSD – Voluntarii Social Democrați. Merită Voluntari locul pe harta politică. Și, da, tot Firea ar fi și aici șefă.
CSDEx – Comuna Social Democrată a Executanților. Măcar acronimul e ce trebuie, dacă numele complet nu.
MILFOV – Mișcarea Independentă și Lucrativă în Firea Oastei din Voluntari. Da, știu, prea multă Firea aici, dar ce-ar fi PSD fără ea acum?
BONUS
BTSD – Baronii Tineretului Social Democrat. Doar organizația de tineret, ca un fel de juniori la un club de fotbal.
Disclaimer: iRaportul lui Titus A. Technicus este o rubrică pamflet care tratează actualitatea într-o notă umoristică. Fiecare articol al acestei rubrici trebuie tratat ca atare. La fel cum prostul nu le știe, dar le nimerește, nici Titus A. Technicus nu le gândește, dar le potrivește.