14 iun. 2018 | 09:47

WhatsApp a picat: care sunt regiunile afectate de problemă

Generalist
WhatsApp a picat: care sunt regiunile afectate de problemă

WhatsApp a picat în urmă cu câteva momente, iar mai multe zone din întreaga lume sunt afectate de problema care se împrăștie destul de rapid.

UPDATE: în jurul orei 9:50, problemele din cele mai multe zone, inclusiv din România, par să se fi rezolvat. Totuși, ar putea să mai apară mici evenimente, până ce lucrurile intră înapoi în linie dreaptă.

WhatsApp apare ca picat în mai multe regiuni din lume, conform downdetector.com. Sunt întâmpinate probleme în România, dar și în zone întinse din Europa de Vest, din Africa de Sud, din sud-estul Chinei și din Malaezia. Problemele par să fi început în jurul orei 9:06, ora locală, iar de atunci se tot extind.

Conform hărții care apare pe downdetector.com, cele mai mari probleme din România le are Bucureștiul, probabil și pentru că aici se află cel mai mare număr de utilizatori. Mici urme de probleme apar și în alte mari orașe ale țării. Problemele cu platforma de chat au început dimineață, în zona Emiratelor Arabe Unite, iar apoi s-au extins și în alte regiuni ale lumii. Problema a fost semnalată de peste 2.500 de utilizatori care au intrat pe Down Detector, iar majoritatea au semnalat că au probleme generale cu conexiunea (43%). În cazul a 41% dintre utilizatori, au existat probleme cu trimiterea sau cu primirea mesajelor, iar 14% au avut probleme chiar de la logare.

Ultima dată când WhatsApp a avut un episod similar a fost la finalul lunii mai, iar înainte de asta, pe 12 martie, semn că rețeaua nu întâmpină foarte des astfel de situații. Totuși, atunci când apar problemele, lumea intră destul de rapid pe internet pentru a verifica problema și pentru a le da și altora de știre că au probleme.