13 feb. 2018 | 07:46

Uber te forțează să iei o pauză, ca să nu faci vreun accident

ACTUALITATE
Uber te forțează să iei o pauză, ca să nu faci vreun accident

Uber este cea mai populară alternativă la taximetria tradițională în fiecare colț al mapamondului, iar pentru a-și menține dominația, impune noi reguli.

Sunt foarte multe motive să optezi pentru Uber. Printre ele se numără un confort sporit de cele mai multe ori, un șofer mai civilizat și un tarif corect. În același timp însă, Uber e departe de a fi un serviciu perfect. De aceea, lista de termeni și condiții la care trebuie să se conformeze șoferii și clienții este actualizată constant.

Cea mai recentă reglementare impusă de Uber ține de pauzele pe care șoferii trebui să le ia la intervale regulate de timp, pentru a se odihni. Dacă ai nevoie de bani, ai fi tentat să faci un gest inconștient și să petreci o zi întreagă în trafic. Conform celor de la Uber însă, dacă depășești 12 ore la volan, riscul să faci un accident de la oboseală este semnificativ mai mare.

Inițial, această regulă a fost impusă în Regatul Unit, dar acum este se află într-un proces de propagare în toate țările în care serviciul de ride sharing este disponibil. După 12 ore la volan, aplicația Uber te forțează să iei o pauză de 6 ore. După aproximativ 10 ore, vei primi o notificare în acest sens, iar după 12 ore, aplicația se închide.

Este important de reținut că în procesul de cuantificare al celor 12 ore, vor intra minutele petrecute în staționare la semafor. Nu vor intra în schimb minutele sau zecile de minute petrecute în parcarea unui aeroport, așteptând un client.

Doar în Statele Unite, anual, au loc peste 4000 de accidente din cauza șoferilor foarte obosiți, care ațipesc la volan. În teorie, majoritatea șoferilor Uber nu vor fi afectați de această schimbare, dar există excepții care trebuiau adresate. Partea tristă este că persoanele inconștiente vor putea pur și simplu să treacă la un alt serviciu de ride sharing după cele 12 ore, în loc să meargă să se culce.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele