Câți bani fac șoferii Uber din bacșiș și care sunt cei mai generoși clienți
Uber a introdus și la noi bacșișurile în cadrul aplicației, dar în alte părți opțiunea era disponibilă de ceva vreme, iar acum avem și primele cifre.
De-a lungul timpului, Uber a introdus o mulțime de funcții noi în aplicație. Unele sunt facile pentru șoferi, altele îi pot ajuta pe pasageri, în timp ce unele funcții sunt benefice pentru ambele părți. Una dintre funcțiile controversate la momentul introducerii a fost cea a bacșișurilor. Oamenii s-au temut că sistemul se va transforma într-unul similar cu cel al taximetriei, dar se pare că nu s-a prea întâmplat asta.
De anul trecut și până acum, Uber n-a oferit detalii despre banii încasați prin noua funcție de bacșișuri, dar acum au dat publicității primele cifre, iar suma nu e deloc de neglijat. De când a fost introdusă această funcție, șoferii de Uber au reușit să câștige peste 600 de milioane de dolari doar din bunăvoința pasagerilor.
De când a fost introdusă și posibilitatea de a da un rating în timpul cursei, bacșișurile chiar au crescut, frecvența lor fiind cu 30% mai mare decât de obicei. În comparație cu cifrele oferite de Uber, Lyft a anunțat în aprilie că șoferii săi au câștigat peste 500 de milioane de dolari din bacșișuri.
Cele mai mari bacșișuri pentru șoferii din Uber au fost înregistrate, în general, în Salt Lake City, San Antonio, Kansas City, Mo, New Orleans și Nashville. Pentru cei de pe Lyft, cei mai generoși șoferi erau în New York City, Atlanta, Dallas, San Jose, Minneapolis și Westchester Country.
În ceea ce privește cei mai populari timpi de oferit bacșișuri, zilele cele mai bune sunt joia, vinerea și sâmbăta. Joia bacșișurile cele mai bune sunt oferite la 20:12, sâmbăta la 22:33 și duminica la 5:17 dimineața.