Uber, bună de plată: daunele pe care le plătește după pierderea unui proces
Uber are de dat despăgubiri de câteva milioane de dolari femeilor și angajaților de culoare care au acuzat compania de discriminare.
Soluționarea procesului de discriminare în care Uber este implicat scoate din buzunarul companiei de ridesharing zece milioane de dolari. Uber a fost acuzat de discriminare agresivă împotriva femeilor și a minorităților. Femeile au afirmat că au fost plătite mai puțin decât bărbații.
Astfel, Uber a fost de acord să plătească pentru soluționarea procesului care a umbrit cu mult imaginea companiei. Procesul a fost intentat de trei ingineri de sex feminin. Compania de ridesharing a fost de acord și cu reformele sistemului său de compensare, recenzii și promovări.
Acțiunea în instanță a început în octombrie anul trecut și numea 420 de femei și oameni de culoare care au fost angajați de Uber ca ingineri de software începând cu 2013. Procesul a scos la iveală cum Uber nu a acordat creșteri salariale, prime sau beneficii acestora, ci doar colegilor lor de sex masculin, albi sau asiatici.
Totuși, nu e prima abatere de acest fel a Uber. Compania a mai avut un caz de discriminare și hărțuire. Susan Fowler, fost angajat, a detaliat cum a fost hărțuită într-un post pe blog. Atunci, Uber a concediat mai mult de 20 de angajați în urma unei investigații interne.
În ultimii ani, companiile de tehnologie au avut multe plângeri aduse de femei și anumite grupuri minoritare în forța de muncă. Multe dintre aceste companii au promis că o să aducă o schimbare în această privință. Chiar și așa, schimbarea este lentă după cum arată unele rapoarte privind diversitatea pe care o prezintă demografia angajaților.
În orice caz, Uber și-a recunoscut greșeala și a fost de acord să plătească despăgubirile fără să conteste.
„Această înțelegere implică creanțe care datează din iulie 2013 și, pe măsură ce ne îmbunătățim continuu în calitate de companie, am făcut schimbări. Anul trecut am implementat o nouă structură a salariilor și a capitalului de bază pe piață, am revizuit procesul nostru de performanțe, am publicat primul raport privind diversitatea și incluziunea și am creat și oferit cursuri de leadership angajaților la nivel global”, spune compania printr-o declarație.