29 iun. 2018 | 11:23

Poți să uiți de WhatsApp cu această aplicație superbă făcută de un rus

ACTUALITATE
Poți să uiți de WhatsApp cu această aplicație superbă făcută de un rus

În cazul în care ai o problemă cu practicile Facebook și cu Instagram sau WhatsApp pentru că sunt tot companii deținute de Zuckerberg, Telegram s-ar putea să-ți surâdă.

Telegram are deja câțiva ani pe piață și o bază de date de utilizatori suficient de stufoasă încât să fie perceput ca o amenințare reală pentru WhatsApp. Aplicația de chat cu accent pe securitatea conversațiilor a devenit și mai interesantă în această săptămână grație lansării unei noi versiuni.

Dacă nu ți-ai făcut până la această oră un cont pe Telegram, versiunea 4.8.3 pe iPhone și 4.8.10 pe Android este una care merită toată atenția. Aceasta include mai multe funcții noi și îmbunătățiri care nu trebuie trecute cu vederea. În primul rând, de acum înainte, vei putea să înlocuiești o imagine sau un clip video pe care l-ai expediat din greșeală cu o altă formă de conținut media.

În trecut, singura alternativă într-un astfel de set de circumstanțe implica ștergerea mesajului expediat accidental. Acum, este suficient să faci tap pe o poză sau un clip din interiorul conversației și să alegi altceva în locul său. În mod previzibil, respectivul conținut media va fi marcat ca fiind editat, la fel ca un mesaj text pe care l-ai modificat după expediere.

Telegram

Pentru situația în care un prieten abuzează de mesajele vocale și îți trimite pe Telegram unele foarte lungi, le poți asculta cu o viteză de 2X pentru a le înjumătăți durata. Un alte mecanism interesant a cărui utilitatea o vei descoperi la un moment dat are legătură cu marcarea mesajelor primte ca fiind necitite.

Pe iOS este suficient un swipe de la stânga la dreapta, în timp ce pe Android regăsești aceeași funcționalitate în spatele unui tap prelungit pe o conversație. Partajarea de contacte a devenit mai facilă prin Telegram, pentru că poți trimite vCARD-uri cu mai multe numere de telefon asociate și alte date.

Rămâne doar să descarci varianta care ți se potrivește din Google Play sau Apple App Store.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele