Reclama Amazon pentru Super Bowl 2018 îți face ziua mai bună

La Super Bowl 2018 vom vedea cele mai amuzante și scumpe reclame din acest an, iar cei de la Amazon tocmai au publicat-o pe a lor pe YouTube.

În mod tradițional, reclamele care vor fi difuzate la Super Bowl 2018 vor ajunge pe YouTube imediat după meciul de fotbal american. Excepțiile de la această regulă au fost destul de puține în trecut, dar oficialii Amazon au decis că nu mai au răbdare până la marele meci pentru a-și face publică reclama încărcată de vedete.

Mai sunt doar câteva zile până la Super Bowl 2018. Acesta este cel mai important meci de fotbal american de peste an și include competiția dintre câștigătorii celor două ligi care activează în Statele Unite ale Americii: National Football Conference și American Footbal Conference. Câștigătorul va obține titlul de lider în National Football League sau NFL. Anul acesta se va desfășura ediția cu numărul 52.

Tot la Super Bowl 2018 vom vedea o serie importantă de reclame memorabile care au mari șanse să facă istorie. Reclama celor de la Amazon este un punct bun de start, incorporând un număr mare de vedete. Premisa clipului de aproximativ un minut și jumătate este că asistentul virtual Alexa și-a pierdut vocea. În acest context dramatic, Jeff Bezos caută să găsească un înlocuitor printr-o serie de vedete.

În mod previzibil, la întrebările aparent banale adresate asistentului virtual, vedetele de la capătul firului au niște reacții menite să te amuze. Gordon Ramsey aproape înjură un individ care întreabă cum poate să prepare un sandwich cu brânză prăjită. Cardi B începe să-și interpreteze hitul rap Bodak Yellow când este rugată să redea o melodie country. Rebel Wilson tinde să creeze o atmosferă sexy la o cină între prieteni, în timp Sir Anthony Hopkins îți ridică părul pe mână cu vocea sa desprinsă din Tăcerea Mieilor. În final, originala Alexa revine în activitate. Super Bowl 2018 se va difuza duminică.

Alexandru Puiu
19:10 01.02.2018
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video