17 oct. 2018 | 14:40

Stick-ul USB cu amprentă e gadgetul de care ai nevoie acum

ACTUALITATE
Stick-ul USB cu amprentă e gadgetul de care ai nevoie acum

Lexar este un producător sinonim cu carduri de memorie de foarte bună calitate, dar tocmai a lansat un stick USB de memorie cu securitate sporită.

În funcție de domeniul în care activezi, securitatea datelor s-ar putea să fie mai relevantă decât pentru majoritatea utilizatorilor. Poate lucrezi într-o corporație care ține foarte mult la intimitate sau poate ai o colecție de poze și clipuri sensibile pe care ți-ai dori să le vezi doar tu. Există artificii software la care poți apela pentru a asocia o parolă unor fișiere sau foldere, dar nimic se compară cu gradul de eficiență derivat din utilizarea unei soluții hardware.

În cazul celor de la Lexar, soluția la care s-au gândit este un senzor de amprentă foarte apropiat de cel pe care îl întâlnești pe multe dintre notebook-urile de top. Astfel, după ce ai conectat stick-ul USB la un PC sau Mac, orice informații stocate pe el vor fi inaccesibile până în momentul în care ți-ai plasat degetul pe senzorul de la baza dispozitivului.

Noul stick USB este intitulat Lexar JumpDrive FingerPrint F35 USB 3.0 și, în mod previzibil, este disponibil într-o varietate de capacități, în funcție de ce te interesează și cât de mare îți este bugetul. Stickul se livrează cu criptare AES a datelor pe 256 de biți pentru a fi aproape imposibil de recuperat.

”F35 combină stocarea sigură și de încredere a datelor cu o tehnologie biometrică pentru a preveni accesul neautorizat la fișierele tale, prin adăugarea unui strat suplimetar de securitate stick-ului tău USB prin utilizarea autentificării prin amprentă.” Conform declarațiilor directorului de marketing al Lexar, soluția detaliată mai sus ar trebui să fie cât se poate de sigură și imposibil de ”spart”.

În privința prețurilor, un astfel stick USB cu senzor de amprentă costă 33 de dolari pentru o capacitate de 32GB. Sare până la 50 de dolari pentru 64GB și 90 de dolari pentru 128GB. Capacitatea maximă este de 256Gb la prețul de 170 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele