Ce-și doresc oamenii cel mai mult de la următorul iPhone
Mai este puțin până când noile telefoane iPhone vor fi prezentate oficial, iar cu această ocazie cei de la USA Today au realizat un sondaj în care au întrebat posesorii de smartphone-uri ce-și doresc de la următorul iPhone.
Crestătura ecranului, bretonul, sau cum vrei tu să-i spui a telefonului iPhone X a fost una dintre cele mai controversate alegeri de design a celor de la Apple. Unii au râs de noul telefon al Apple, altora le-a plăcut. Ce este sigur este faptul că iPhone X a lansat o tendință de design adoptată de majoritatea producătorilor de telefoane.
Așadar, mai vor oamenii o crestătură de ecran pe următorul iPhone? Potrivit sondajului, la care au participat peste 1600 de adulți americani, oamenilor nu le pasă, eliminarea bretonului fiind cea mai puțin dorită schimbare pentru următorul iPhone și doar 10% dintre respondeți vor ca aceasta să dispară.
Autonomia bateriei reprezintă o problemă pentru multe smartphone-uri, iar americanii vor ca noul iPhone să aibă o autonomie mai îndelungată (75% dintre respondeți vor o baterie care să țină mai mult). iPhone X este cel mai gros telefon de la iPhone 5 încoace, dar asta nu-i deranjează pe oameni și aceștia ar prefera un telefon ceva mai gros pentru câteva ore de funcționare în plus.
Această nevoie pentru o autonomie mai bună ar putea fi satisfăcută de iPhone XS de 6.5 inci care ar trebui să aibă o baterie mai mare și deci să stea „treaz” mai mult timp.
A doua opțiune cea mai cerută de utilizatori este un ecran care să nu se spargă așa ușor. Cei de la Corning au anunțat recent a șasea generație de sticlă de protecție Corning Gorilla Glass ce ar trebui să facă ca ecranele telefoanelor să se spargă mai greu, iar o astfel de protecție ar putea apărea pe noile telefoane Apple.
De asemenea, oamenii mai vor un spațiu amplu de stocare. Pentru iPhone XS, este de așteptat ca Apple să ofere o versiune cu 512 GB pentru prima dată în istoria companiei. Mufa de căști nu este nici ea uitată și 37% dintre respondeți ar vrea să o vadă din nou pe iPhone-urile din 2018. Nu ar strica și îmbunătățirea performanței telefonului sau îmbunătățirea sistemului de deblocare a telefonului Face ID.
Vom vedea destul de curând dacă Apple va satisface nevoiele clienților cu următoarea serie de iPhone-uri ce vor fi anunțate oficial pe 12 septembrie.