Segway inventează rolele electrice, ca să fii leneș într-un mod scump
Nu mai ești de mult timp în pană de opțiuni în cazul în care cochetezi cu un mijloc de transport electric, dar cei de la Segway sunt de părere că există loc în piață pentru încă un gadget.
După câțiva ani în care hoverboard-urile au făcut valuri în fiecare colț al mapamondului, cei de la Segway sunt de părere că mai există loc în lume pentru încă un mijloc de transport electric personal, doar pentru tine. Intitulate Segway Drift W1, acestea au foarte multe în comun cu rolele tradiționale, conceptul fiind că le atașezi de papucii pe care îi ai în picioare.
Deplasarea efectivă funcționează pe același principiu aferent unui Segway pe care l-ai mai văzut ocazional prin orașe în ultimul deceniu. Te înclini un pic în față, accelerezi. Când apeși pe călcâie, frânezi.
Micile gadgeturi sunt disponibile în culorile alb și negru și sunt promovate ca fiind ușoare, mici și ușor de transportat, în cazul în care nu te bazezi pe ele să te transporte pe tine. Din păcate, multe dintre specificațiile relevante pentru un mijloc de transport electric nu au fost făcute publice. Nu știm cât ține bateria, care este viteza maximă, cât de repede se încarcă și, în mod real, cât de greu e să înveți să le manevrezi.
În altă ordine de idei, genul ăsta de produse mi se par destul de inconștiente. Probabilitatea să pățești ceva în timp ce te deplasezi cu Segway Drift W1 pare destul de mare. Dacă se manevrează foarte ușor, riști să fii tentat să accelerezi într-un mod inconștient și să te accidentezi.
În cazul în care vin la pachet cu o curbă dificilă de învățare, stresul este și mai mare. Pentru a spori nesiguranța, nici mecanismul de prindere nu este unul foarte elaborat, dar logica din spatele acelei ideii fiind probabil să poți să sari din ele în momentul în care e riscut să cazi pentru că ai pierdut controlul sau nu-ți iese procedura de frânare.
În teorie, noile Segway Drift W1 ar trebui să ajungă în magazine până la finele anului, urmând ca în luna august să le vedem detaliate la o conferință dedicată.