16 feb. 2018 | 22:30

Samsung Notebook 9 arată la fel ca înainte, dar e mai rapid

ACTUALITATE
Samsung Notebook 9 arată la fel ca înainte, dar e mai rapid

Samsung obișnuia să lanseze telefoane noi și sisteme portabile pe bandă rulantă. Între timp, s-a mai ponderat, iar noul Notebook 9 e unul dintre puținele pe care le vom vedea în 2018 de la coreeni.

Primele detalii despre noile Samsung Notebook 9 le-am aflat în luna decembrie a anului trecut, dar, la momentul respectiv, sistemele încă erau în stadiu de prototip. Acum, se pot achiziționa și, cu această ocazie, am aflat mai multe detalii despre configurația hardware cu care vin la pachet. Având în vedere designul și dotările, acestea sunt niște sisteme de top dedicate utilizatorilor business. La capitolul marketing, ajută și faptul că incorporează câteva superlative absolute.

Samsung Notebook 9 este disponibil în două variante de diagonală. În funcție de scenariile pe care le ai în minte, poți opta pentru varianta de 13 inci sau cea de 15 inci. Indiferent de opțiunea pe care o ai însă în minte, te vei putea bucura de cele mai noi procesoare Core i5 și Core i7 de la Intel, de generația a opta cu până la 16GB DDR4.  Spațiul de stocare de start este de 256GB în format SSD, dar poți opta pentru 512GB.

Modelul de 13 inci de Samsung Notebook 9 este construit în jurul unui panou Full HD 1080p. Pe margini are un port USB C și un cititor de carduri microSD. Camera frontală este compatibilă cu autentificarea securizată prin Windows Hello. Prețul de start pentru el este de 1399 de dolari, iar în acești bani, te vei putea bucura de un hibrid al cărui ecran poate fi rabatat la 360 de grade și folosit într-o varietate semnificativă de scenarii.

Varianta standard de Samsung Notebook 9 vine la pachet cu un stylus, dar există și o versiune fără un pix inteligent care costă 1199 de dolari cu Core i5 sau 1299 de dolari cu Core i7. Cei care optează pentru un Notebook 9 de 15 inci au avantajul unei plăci video dedicate NVIDIA MX150 începând de la 1299 de dolari. Toate modelele de notebook-uri anunțate astăzi vor include o baterie de 75W și șase celule, ce pare să fie cea mai mare și mai puternică livrată vreodată într-un laptop.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele