18 dec. 2018 | 14:40

Samsung Galaxy S10: cât de mare va fi perforația din display

ACTUALITATE
Samsung Galaxy S10: cât de mare va fi perforația din display

Samsung Galaxy S10 se apropie de lansare, de care ne mai despart aproximativ două luni, iar acum aflăm un nou detaliu despre ecranul telefonului.

Samsung a prezentat la conferința dezvoltatorilor noile tipuri de ecrane pe care le va folosi pe telefoanele din viitor. Cel mai important în acest moment este Infinity-O, un ecran cu display perforat pentru camera frontală. Vorbim de o perforație circulară sau alungită, în funcție de designul cu una sau două camere foto.

Samsung Galaxy S10 va avea un astfel de display, asta e sigur. Ce nu știm sunt alte câteva lucruri, iar cel mai important îl reprezintă diametrul perforației de pe ecran. Samsung Galaxy A8s ne-ar putea oferi un indiciu în această direcție, dar e mai bine să ne prefacem că telefonul nu există, dacă vrem să sperăm ”de bine” pentru S10.

Galaxy A8s are o perforație imensă pe ecran, în partea din stânga. Totuși, ecranele OLED de pe Samsung Galaxy S10 sunt mai versatile la acest capitol, astfel că perforația va fi mult mai discretă. De asemenea, aceasta ar uram să fie amplasată în partea din dreapta sus, opus față de cea de pe Galaxy A8s.

samsung galaxy s10 ecran

Telefonul va avea și senzor de amprentă integrat în ecran. La interior, smartphone-ul va beneficia de procesor Snapdragon 855 sau Exynos 9820. Pe piața din România, telefonul va fi echipat cu procesorul Exynos, de producție proprie a sud-coreenilor.

Snapdragon 855 și Exynos 9820 trebuie să aibă performanțe similare, ca să nu existe discriminare între clienții Samsung care vor cumpăra Galaxy S10 dintr-o regiune sau alta. Ambele au opt nuclee, dispuse astfel: 9820 vine cu două nuclee proprii, alături de două Cortex-A75 și alături de alte patru Cortex-A55.

Snapdragon 855 are un procesor Cortex A76 la 2,84 GHz, alături de alte trei A76, la 2,42 GHz, dar și alături de patru Cortex-A55 la 1,8 GHz.