ADN-ul extras dintr-un schelet dezvăluie informații despre febra tifoidă
Cercetătorii au descoperit bacteria Salmonella Paratyphi C, care provoacă febra tifoidă, într-un schelet uman vechi de 800 de ani din Trondheim, Norvegia.
Acest lucru sugerează că boala cu potențial letal, care este mai frecventă în țările calde, a fost prezentă în Europa medievală. De asemenea, oamenii de știință speculează că evoluția febrei tifoide ar putea avea legătură cu domesticirea porcilor din nordul Europei.
Mark Achtman, profesor la Warwick University’s Medical School și echipa sa au analizat ADN-ul prelevat din dinții și oasele scheletului unei tinere. Ei cred că aceasta a migrat în Trondheim din zonele nordice ale Scandinaviei sau din nord-vestul Rusiei și că ar fi murit undeva în jurul vârstei de 19-24 de ani.
Savanții au reconstruit un genom al Salmonella Paratyphi C, care provoacă febră tifoidă în zonele prost igienizate și care nu beneficiază de apă potabilă. Descoperirea lor a indicat că tânăra a murit din cauza acestei boli și sugerează că bacteriile provocau boala în nordul Europei de mai mult timp decât se credea anterior.
„Este prima dată când orice Salmonella a fost găsită în rămășițele vechi ale oamenilor din Europa”, a declarat Mark Achtman. De asemenea, el spune că Paratyphi C este foarte rar pentru Europa și America de Nord.
Noile rezultate includ analize comparative ale genomului Paratyphi C, preluat din schelet, și genomul Salmonellei moderne. Analiza a arătat că Paratyphi C este un descendent al unui strămoș comun din cadrul familiei Para C. Aceasta include și Choleraesuis, care provoacă septicemie în rândul porcilor și Typhisuis, care provoacă salmoneloza porcină.
Cercetătorii consideră că aceste bacterii au evoluat cel mai probabil în Europa în ultimii 4.000 de ani și coincid cu momentul domesticirii porcului în Europa.