02 oct. 2018 | 18:13

România și-a pierdut dreptul de vot în Agenția Spațială Europeană, din cauza datoriilor

ACTUALITATE
România și-a pierdut dreptul de vot în Agenția Spațială Europeană, din cauza datoriilor

România și-a pierdut dreptul de vot în Agenția Spațială Europeană (ESA), din cauză că nu și-a plătit cotizația necesară.

Contribuțiile restante adunate au făcut ca România să nu mai aibă nimic de spus în Agenția Spațială Europeană. Iar anunțul nu este neapărat unul surprinzător, având în vedere cifrele mari pe care țara le datora.

Suma datorată pentru 2017 se ridică la 22,8 milioane de euro, în timp ce restanțele pentru 2018 se ridicau la 34,5 milioane de euro. Un lucru extrem de important este că 80% din sumele cotizate se întorceau în țară sub forma finanțării de proiecte, ceea ce pune în pericol proiectele derulate în țară.

Președintele Consiliului Rectorilor Sorin Cîmpeanu a menționat că suspendarea dreptului la vot blochează proiectele derulate de entitățile de cercetare românești, care beneficiau de finanțare din partea agenției.

De asemenea, acesta avertizase că România riscă să își piardă acest drept de vot la festivitatea de deschidere a anului universitar, la Iași.

Pentru a înțelege ce am pierdut, trebuie să știi că Agenția Spațială Europeană se ocupă cu elaborarea programul spațial european, care include proiecte pentru cunoașterea sistemului nostru solar și dezvoltarea tehnologiilor necesare sateliților. Deci, toate universitățile, institutele de cercetare și Agenția Spațială Română, care câștigaseră proiecte internaționale, vor avea acum proiectele blocate, din cauza acestei decizii.

Totodată, România stă prost și în ceea ce privește plata contribuției la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară). Aici nu suntem expuși riscului de a ne pierde dreptul la vot (încă), deoarece datoriile sunt ceva mai mici – nouă milioane de euro.