Misterele de sub Antarctica: ce s-a descoperit sub continentul înghețat
Dintre continentele de pe Pământ, Antarctica este cel mai puțin studiat. Totuși, cercetătorii au reușit, cu ajutorul imaginilor prin satelit, să studieze în profunzime plăcile tectonice ale Pământului – și așa au descoperit structurile ascunse ale Antarcticii.
Locația izolată a continentului și cantitatea imensă de gheață fac ca proprietățile geologice ale Antarcticii să fie greu de depistat. Cu toate astea, satelitul Gravity Field and Steady-State Ocean Circulation Explorer (GOCE) poate vedea ceea ce alți sateliți nu pot vedea – mai exact, el măsoară forța gravitației terestre și realizează astfel o hartă a terenului ascuns al Pământului.
Satelitul GOCE nu mai funcționează din 2013, de când combustibilul său s-a terminat, dar oamenii de știință încă mai analizează datele colectate de acesta. Aceștia au spus că datele oferă informații noi despre felul în care Antarctica s-a format.
„În Antarctica de Est vedem un mozaic interesant de trăsături geologice care dezvăluie asemănări și diferențe fundamentale între crusta de sub Antarctica și celelalte continente de care era legată până acum 160 de milioane de ani în urmă”, a explicat unul din cercetătorii care au luat parte la studiu, Fausto Ferraccioli, de la British Antarctic Survey.
Acum sute de milioane de ani, Antarctica făcea parte din supercontinentul Gondwana. Acest supercontinent a început însă să se dezintegreze acum 130 de milioane de ani. Cu toate astea, Australia și Antarctica au rămas unite până acum 55 de milioane de ani în urmă.
Satelitul a mai descoperit, printre altele, o crustă mai subțire sub Antarctica de Vest. Aceasta din urmă are un mozaic de straturi vechi de litosferă care se interpun cu straturi mai mici de piatră. Informațiile îi pot ajuta pe cercetători să urmărească resturile continentelor antice de acum 200 de milioane de ani și să își dea seama cum ar putea reacționa straturile de gheață de la suprafață în caz de temperaturi mai calde – cum sunt cele cauzate de încălzirea globală.