Prima mașină zburătoare fabricată în serie va fi lansată în martie
Într-o lună va fi lansată prima mașină zburătoare de serie. Botezată PAL-V Liberty, mașina este primul vehicul comercial care poate circula legal și pe șosea și în aer.
Din luna martie a acestui an, cei cu dare de mână care vor scoate din buzunar fabuloasa sumă de 400.000 de dolari vor putea avea o mașină-avion în propriul garaj. Aceasta se numește PAL-V Liberty și este produsă de olandezii de la PAL-V. Automobilul va fi capabil să călătorească fie 1.300 kilometri pe șosea, fie 500 de kilometri prin aer. Livrările nu vor începe mai devreme de anul 2019. De menționat că producătorii au declarat că prețurile mai pot suferi ceva modificări ulterioare.
„Acest model de producție reprezintă momentul adevărului. Toate certificările necesare pentru comercializare vor fi furnizate pe baza acestui model de producție”, a declarat olandezul Robert Dingemanse, CEO-ul Pal-V. Acesta a adăugat cu siguranță: „Este un moment esențial care separă pionierii de visători”.
Modelul PAL-V Liberty va atinge o viteză maximă de 160 km/h pe şosea, cu o autonomie de 1.315 kilometri cu rezervorul plin. Folosită în aer, mașina va zbura cu 180 de km/h iar autonomia ajunge la aproape 500 de kilometri. Conform producătorilor, va exista și o versiune specială a lui PAL-V Liberty ce va costa aproximativ 480.000 de euro. Aceasta se adresează celor care vor ceva mai mult decât versiunea de bază.
La mașini zburătoare (autonome) se gândește și Uber. În urmă cu câteva luni, Dara Khosrowshahi, directorul general Uber, spunea că mașinile zburătoare vor opera deja în zece ani. „Vor exista oameni care vor zbura în jurul Dallas-ului, în Texas”, a spus aceasta. „Cred că se va întâmpla în zece ani”, a adăugat șefa Uber cu gândul la viitor.
Cât despre mașinile zburătoare, prima s-a numit Aerocar și a fost construită de invenatorul american Moulton Taylor (1912-1995) în 1956. Deși au fost fabricate șase unități (patru Aerocar I, un Aerocar II și un model Aerocar III refăcut dintr-un Aerocar I), automobilul nu a intrat niciodată în producția de serie. Aerocar putea transporta un singur pasager și atingea pe sol viteza maximă de 188 km/h. Un astfel de exemplar s-a vândut în urmă cu câțiva ani la o licitație în Statele Unite ale Americii pentru suma de 2,2 milioane de dolari.