23 iul. 2018 | 06:15

Povestea Aquaman e detaliată în cel mai nou trailer care îți taie respirația

VIDEO ACTUALITATE

Cei de la Warner Bros. Pictures s-au prezentat la San Diego Comic Con cu o serie de trailere interesante, printre care și unul dedicat iminentului Aquaman cu Jason Momoa în rolul principal.

Universul Cinematografic DC este departe de a fi la fel de profitabil precum Marvel, dar asta nu înseamnă că Warner Bros. nu fac eforturi semnificative pentru a-și promova creațiile fantastice. În plus, iminentul Aquaman are mari șanse să fie un film foarte reușit.

Inițial, Aquaman a fost anunțat în 2014, ca fiind o parte componentă a primului val de lung metraje din DCEU – DC Extended Universe. A fost programat pentru vara lui 2018, dar, până la urmă, l-au amânat până în luna decembrie a acestui an. Din cauza faptului că este primul și singurul film din universul DC ce va fi lansat în acest an, e foarte multă presiune pe producători și pe regizorul peliculei pentru a genera încasări semnificative.

Din păcate, a devenit din ce în ce mai greu să prezici cum va merge un film în piață, iar în cazul creațiilor DC, tinde să fie imposibil. După succesul răsunător al Wonder Woman, Justice League nu a fost foarte apreciat de critici și nici nu a adus suficient de mulți fani în cinematografe încât să fie considerat un succes.

Justice Leagu a avut încasări de 229 de milioane de dolari, iar primul Wonder Woman se mândrește cu 412 milioane de dolari.

Revenind însă la Aquaman, lung metrajul cu Jason Momoa în rolul principal va fi regizat de James Wan, un individ care a avut experiență atât în domeniul horror (The Conjuring), cât acțiune (Furious 7). Scenariul pentru Aquaman va fi scris de Will Beall (Gangster Squad) și David Leslie Johnson-McGoldrick (The Conjuring 2), pornind de la benzile desenate create de Mort Weisinger and Paul Norris.

Distribuția filmului va fi completată de Patrick Wilson în poziția de Ocean Master și de Nicole Kidman ca Regina Atlanna. Mai sus poate fi văzut primul trailer pentru Aquaman. Premiera este programată pentru 21 decembrie 2018.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele